„Sunt foarte emoţionat să mă întâlnesc cu voi, care suferiţi în corpurile sau în sufletele voastre, pentru că într-o seară de sărbătoare violenţa v-a lovit orbeşte pe voi sau pe unul dintre apropiaţii voştri, indiferent de origine sau religie”, le-a spus Papa Francisc familiilor îndoliate.

În discursul său, Suveranul Pontif a făcut din nou un îndemn la dialog între religii, mai ales între creștini și musulmani.  „Stabilirea unui dialog sincer şi unor relaţii fraterne între toţi, în special între cei care măturisesc un Dumnezeu unic şi milos, este o prioritate urgentă”, a spus Papa Francisc. El a mers apoi la rudele victimelor atacului de la Nisa și le-a îmbrățișat.

 

În seara de 14 iulie, de Ziua Naţională a Franţei, peste 30.000 de persoane asistau la un foc de artificii la malul mării. Ziua de sărbătoare s-a transformat într-un carnagiu, în momentul în care Mohamed Lahouaiej Bouhlel, un tunisian în vârstă de 31 de ani, radicalizat şi violent, a intrat în mulţime cu un camion de 19 tone. El a ucis 86 de oameni şi a rănit alţi 434.

Foto: EPA

SUMARUL EVENIMENTELOR:

 
 

Urmărește-ne pe Google News