Liderii UE 27, printre care și președintele României Klaus Iohannis, au fost primiți la Vatican, în ajunul aniversării a 60 de ani de la fondarea blocului comunitar, pentru a primi binecuvântarea Papei Francisc înainte de începerea summitului de la Roma. Liderul Bisericii Catolice a lansat însă mai multe avertismente cu privire la privire la proliferarea populismului antiimigraţionist şi a extremismului în interiorul graniţelor europene, precizând că cele două orientări politice reprezintă riscuri mortale pentru Uniunea Europeană.
”Atunci când un organism îşi pierde direcţia şi nu mai poate privi înainte, el experimentează un regres şi, pe termen lung, riscă să moară”, le-a spus Papa Francisc liderilor europeni adunaţi într-o sală bogat ornamentată din inima Vaticanului.
De asemenea, suveranul pontif le-a mărturisit liderilor europeni că trebuie să promoveze cu mai multă pasiune şi energie un ”patrimoniu de idealuri şi valori spirituale” al Europei. ”Întrucât acesta este cel mai bun antidot pentru vidul de valori din zilele noastre”, a subliniat Suveranul Pontif.
El a explicat că tocmai acest ”vid de valori” reprezintă un aşa-numit teren fertil pentru dezvoltarea formelor de extremism, atrăgând atenţia asupra atentatului de la Westminster, comis de un bărbat născut şi crescut în Marea Britanie.
Papa a criticat adeseori blocul comunitar pentru lipsa de viziune, atrăgând în urmă cu trei ani furia cancelarului german. Atunci, suveranul pontif a comparat uniunea cu o femeie bătrână care şi-a pierdut fertilitatea.
El a adoptat acum un ton mai puțin ostil, însă le-a cerut liderilor europeni europeni să nu închidă continentul în favoarea reînvierii zidurilor, făcând referire atât la președintele american Donald Trump, cât și la criza imigranților cu care se confruntă Uniunea Europeană.
Aproximativ 1,6 milioane de refugiați au ajuns în Uniunea Europeană între 2014 și 2016, iar țările membre ale blocului comunitar au avut divergențe privind această problemă. Papa Francisc le-a spus, însă, liderilor europeni că nu este suficient să trateze criza imigranţilor ca o problemă ce ţine de numere, economie şi securitate. Mai mult, el a denunțat o ”lipsă de memorie” a celor care ignoră că Europa modernă s-a născut în urma unei migraţii în masă şi din cenuşa celui de-al Doilea Război Mondial.
Papa a vorbit de mai multe ori despre deschiderea ușilor pentru migranţi, ceea ce adesea i-a atras critici. De altfel, în urma unei vizite pe Insula Lesbos, Papa Francisc s-a întors la Vatican cu 12 migranți. Recent, el a insistat şi asupra datoriei migranţilor “să respecte legile, cultura şi tradiţiile” ţării-gazdă.
Citește și:
- Preşedintele Klaus Iohannis va fi primit în audiență de către Papa Francisc
- Summitul UE de la Roma. Discuții despre viitorul UE și ”Europa cu două viteze”
- Măsuri sporite de securitate în Italia, unde are loc summitul de la Roma
- Klaus Iohannis, despre Europa cu mai multe viteze: Nu este bună, nu ajută pe nimeni, vom avea consultări și în țară