Suveranul Pontif a fost internat pe 14 februarie la Spitalul Gemelli din Roma

Acesta se află la Spitalul Gemelli din Roma din data de 14 februarie, cu o bronşită care a evoluat în pneumonie, afectând ambii plămâni.   

Starea sa este „stabilă” şi prognosticul nu mai este rezervat, însă trebuie în continuare să primească tratament în spital pentru o perioadă nedeterminată, potrivit celui mai recent buletin medical oficial, publicat sâmbătă. 

„Starea clinică a Sfântului Părinte a rămas stabilă, confirmând progresele observate în ultima săptămână”, se arată în scurtul comunicat.  

De asemenea, Papa „are încă nevoie de îngrijiri medicale spitaliceşti şi de fizioterapie motorie şi respiratorie”, potrivit aceleiaşi surse. 

Vaticanul nu a oferit detalii cu privire la cât timp trebuie să continue spitalizarea

În contextul unei situaţii medicale stabile de mai multe zile, Vaticanul nu a dat niciun detaliu cu privire la rutina zilnică a Papei şi nici cât timp va trebui să continue această spitalizare. 

„Este nevoie de timp pentru ca un organism în vârstă de 88 de ani care suferă de dublă pneumonie să îşi revină, inclusiv în ceea ce priveşte energia şi forţa”, a subliniat serviciul de presă. 

 
 

Urmărește-ne pe Google News