Papa Francisc este primul suveran pontif din istoria Bisericii care a decis să viziteze monumentele funerare de la Vatican, care se află sub Bazilica Sfântul Petru.
Suveranul pontif s-a rugat în fața mormântului Sfântului Petru și a declarat că acest lucru a reprezentat pentru el „un moment de profundă emoție”, se arată într-un comunicat difuzat luni de purtătorul de cuvânt al Sfântului Scaun, părintele iezuit Federico Lombardi. Papa Francisc a mai vizitat cavoul de la Vatican și toate mormintele papilor din secolul trecut, a mai precizat părintele Lombardi.
Zeci de mii de credincioși și turiști se adunaseră luni în Piața Sfântul Petru de la Vatican pentru a-l asculta din nou pe papa Francisc.