Finanțele Vaticanului sunt puternic afectate de criza mondială, astfel că micul stat care este inima catolicismului a fost nevoit să apeleze la fondul de rezervă. La fel, pandemia l-a obligat pe Papa Francisc să amâne o campanie anuală de strângere de fonduri de la catolici din întreaga lume, a anunțat Vaticanul, potrivit Reuters.

Administratorii Vaticanului au organizat o reuniune de urgenţă la sfârşitul lunii martie și au dispus îngheţarea promoţiilor, angajărilor şi interzicerea orelor suplimentare, călătoriilor şi evenimentelor majore, potrivit Ziarului Financiar.

O notă internă arată că deciziile, în vigoare pentru restul anului, au fost luate „pentru a atenua, cel puţin pe termen scurt, impactul economic grav … şi pentru a evita măsurile drastice ulterioare”.

Papa este de acord cu toate restricțiile, dar nu și cu concedierea personalului, potrivit unei scrisori transmise șefilor de departamente.

Fondul Peters Pence, care aduce aproximativ 50-65 de milioane de dolari anual, îşi propune să ajute activităţile Papei şi să sprijine proiecte caritabile în cele mai nevoiaşe zone din lume. Dar, după mai bine de 30 de ani, Sfântul Scaun a fost obligat să apeleze la fond pentru a continua derularea operaţiunilor şi pentru a completa deficitul bugetar.

Un posibil scenariu în războiul dintre Rusia și Ucraina. Sergiy Gerasymchuk, expert ucrainean în securitate: „Numai epuizarea ambelor părți poate duce la o încetare viabilă a focului” | Interviu
Recomandări
Un posibil scenariu în războiul dintre Rusia și Ucraina. Sergiy Gerasymchuk, expert ucrainean în securitate: „Numai epuizarea ambelor părți poate duce la o încetare viabilă a focului” | Interviu

Economistul Vaticanului: „Cu siguranţă avem ani grei înaintea noastră”

Nu mai produc nimic acum muzeele Vaticanului, care generau aproximativ 100 de milioane de dolari anual. Acestea au fost închise începând cu 8 martie şi nu se vor redeschide, probabil, până la sfârşitul lunii, ceea ce înseamnă trei luni de pierderi.

Muzeele sunt cea mai sigură sursă de venituri pentru papalitate și au înregistrat 7 milioane de vizitatori anul trecut.

Chiar şi după redeschidere, oficialii se tem că măsurile de securitate sporite, cerinţele de distanţare socială, noile reglementări în materie de sănătate şi lipsa preconizată a turiştilor internaţionali vor scădea vânzările de bilete şi suvenire.

„Cu siguranţă avem ani grei înaintea noastră”, a declarat miercuri părintele Juan Antonio Guerrero, noul şef al Secretariatului pentru economie al Vaticanului, potrivit site-ului oficial Vatican News.

El a estimat că venitul Sfântului Scaun va scădea cu 25 până la 45 la sută din cauza coronavirusului, în funcţie de măsurile de reducere a costurilor.

Deficitul a fost accentuat şi de reducerea chiriilor la cele aproximativ 600 de magazine şi birouri din Roma care aparţin Vaticanului pe perioada epidemiei.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Coșmar pe centura Bucureștiului, trăit de o familie. Câțiva indivizi au încercat să-i jefuiască, dar șoferul i-a pus pe fugă
Știrileprotv.ro
Coșmar pe centura Bucureștiului, trăit de o familie. Câțiva indivizi au încercat să-i jefuiască, dar șoferul i-a pus pe fugă
Sătulă de critici, Bianca Drăgușanu a răbufnit și a postat imagini fără machiaj! Niciodată nu a mai fost văzută așa, val de reacții
Viva.ro
Sătulă de critici, Bianca Drăgușanu a răbufnit și a postat imagini fără machiaj! Niciodată nu a mai fost văzută așa, val de reacții
Alexia Eram, surprinsă de paparazzi cu noul iubit, dar nici Mario Fresh nu pierde timpul. O concurentă de la „Chefi la cuțite” l-a luat la ea acasă
Libertateapentrufemei.ro
Alexia Eram, surprinsă de paparazzi cu noul iubit, dar nici Mario Fresh nu pierde timpul. O concurentă de la „Chefi la cuțite” l-a luat la ea acasă
Satul din România care a fost înghițit de pădure. Oamenii l-au părăsit, deși se află într-o zonă superbă, în apropiere de 2 obiective turistice importante
FANATIK.RO
Satul din România care a fost înghițit de pădure. Oamenii l-au părăsit, deși se află într-o zonă superbă, în apropiere de 2 obiective turistice importante
Dinamo a dat o lovitură colosală: și-a adus antrenor de la Barcelona! EXCLUSIV: Gazeta are toate detaliile unui contract faraonic
GSP.RO
Dinamo a dat o lovitură colosală: și-a adus antrenor de la Barcelona! EXCLUSIV: Gazeta are toate detaliile unui contract faraonic
Ele sunt zodiile care au o șansă unică până în decembrie. Trei nativi pot da de bani și de noroc
FANATIK.RO
Ele sunt zodiile care au o șansă unică până în decembrie. Trei nativi pot da de bani și de noroc
Wow, ce rochie!! Actrița mexicană Eiza González a întors toate privirile la un eveniment din Los Angeles, cu rochia ei portocalie! FOTO
Unica.ro
Wow, ce rochie!! Actrița mexicană Eiza González a întors toate privirile la un eveniment din Los Angeles, cu rochia ei portocalie! FOTO
Ciocolata Dubai, țeapă de zile mari. Ce conține, de fapt
Financiarul.ro
Ciocolata Dubai, țeapă de zile mari. Ce conține, de fapt
Black Friday 2024. Cel mai dorit articol de fashion: 12.500 de comenzi în trei ore
Observatornews.ro
Black Friday 2024. Cel mai dorit articol de fashion: 12.500 de comenzi în trei ore
Horoscop 5 noiembrie 2024. Taurii simt nevoia să se amestece în treburile altora, fără să fie invitați sau să li se ceară ajutorul
HOROSCOP
Horoscop 5 noiembrie 2024. Taurii simt nevoia să se amestece în treburile altora, fără să fie invitați sau să li se ceară ajutorul

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI