UPDATE ora 12.40. Papa Francisc a părăsit sâmbătă spitalul din Roma, unde fusese internat miercuri din cauza unor probleme respiratorii, scrie agenția agenție France Presse, preluată de Agerpres.

„Sunt încă în viaţă”, a glumit suveranul pontif în faţa numeroşilor credincioşi şi jurnalişti adunaţi în faţa spitalului Gemelli din Roma.

Francisc a coborât din micul său Fiat alb pentru a-i saluta pe cei prezenți, oprindu-se un moment pentru a se îmbrățișa și a se ruga cu un cuplu care și-a pierdut fiica în timpul nopți, notează Vatican News.ro

Într-o scurtă declarație, Biroul de presă al Sfântului Scaun a transmis că, înainte de externarea sa, „Sfântul Părinte a salutat conducerea spitalului, inclusiv pe Franco Anelli, rectorul Universității Catolice a Sfintei Inimim Marco Elefanti, directorul general al Policlinicii; și asistentul general Ecleziastic pentru spital, episcopul Claudio Giuliodori, precum și echipa medicală și personalul medical care l-au asistat în perioada convalescenței”.

  • Policlinica Universității Agostino Gemelli, cel mai mare spital din Roma, este spitalul didactic pentru școala de medicină a Universității Catolice. Spitalul este numit după fratele franciscan Agostino Gemelli, medic și psiholog, care a fost și fondatorul și primul rector al Universității.
Cernobîlul de la Valea Călugărească, Prahova. Autoritățile și-au dat acordul pentru un mare depozit de gunoi lângă munții de deșeuri industriale. „Roșia Montană se mută la noi!”
Recomandări
Cernobîlul de la Valea Călugărească, Prahova. Autoritățile și-au dat acordul pentru un mare depozit de gunoi lângă munții de deșeuri industriale. „Roșia Montană se mută la noi!”

Papa Francisc s-a îndreptat apoi spre Bazilica Santa Maria Maggiore, unde s-a rugat pentru toți bolnavii și cei care suferă din cauza bolii sau pierderii celor dragi. „S-a rugat în mod deosebit pentru copiii pe care i-a întâlnit ieri în secția de oncologie pediatrică și neurochirurgie pentru copii a spitalului Gemelli, încredințându-i ocrotirii materne a Sfintei Fecioare”, a subliniat serviciul de presă al Vaticanului.

Pope Francis discharged from hospitalIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

Papa este așteptat să conducă Liturghia de Duminica Floriilor a Patimilor Domnului, care va fi celebrată pe, 2 aprilie, în Piața Sf. Petru.

Săptămâna Mare, care începe cu Duminica Floriilor, precede cel mai important eveniment din calendarul creştin, Paştele Catolic (9 aprilie).

„Sfântul Părinte și-a exprimat recunoștința pentru rugăciunile și urările de bine primite în timpul convalescenței sale”, a mai precizat Biroul de Presă al Vaticanului.

Vineri după-amiază, liderul Bisericii Catolice a vizitat secţia de specialitate a spitalului Gemelli şi le-a oferit copiilor ouă de ciocolată, mătănii şi cărţi, a anunţat Vaticanul. În cursul acestei vizite-surpriză de aproximativ 30 de minute, Suveranul Pontif a botezat şi un nou-născut de câteva săptămâni, cu numele Miguel Angel.

De ce vrea Maricel Păcuraru să-și anuleze condamnarea din 2014. Argumentul avocaților: „Infracțiunea de spălare a banilor nu mai este infracțiune”
Recomandări
De ce vrea Maricel Păcuraru să-și anuleze condamnarea din 2014. Argumentul avocaților: „Infracțiunea de spălare a banilor nu mai este infracțiune”

În timpul vizitei sale, Papa și-a exprimat recunoștința pentru „sacrificiul de sine și spiritul de slujire” al personalului medical și al îngrijitorilor „care contribuie la ameliorarea afecțiunilor fizice și a suferinței psihice a celor care, zilnic, sunt chemați să depune mărturie despre Crucea lui Hristos”.

Papa Francisc a fost internat miercuri, 29 martie, la spitalul Gemelli din Roma, după ce s-a plâns de dificultăți de respirație, fără legătură cu COVID, potrivit unui comunicat al Vaticanului.

Joi, medicii de la Gemelli au anunţat, printr-un comunicat transmis de Vatican, că Papa Francisc primeşte tratament cu antibiotice pentru bronşită. Vaticanul a precizat că starea de sănătate a Papei s-a îmbunătăţit după tratamentul cu antibiotice.

Papa Francisc suferă și de diverticulită, o afecţiune care poate infecta sau inflama colonul. În iulie 2021, a suportat o operaţie prin care i-a fost extirpată o parte din colon. A ieșit din spital după 11 zile.

Suveranul Pontif are şi o problemă la genunchi şi uneori foloseşte un baston, alteori un scaun cu rotile în apariţiile sale publice.

Foto: EPA

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Ce s-a întâmplat cu casa bărbatului din Florida care și-a ancorat-o cu curele și cârlige înainte de uraganul Milton
Știrileprotv.ro
Ce s-a întâmplat cu casa bărbatului din Florida care și-a ancorat-o cu curele și cârlige înainte de uraganul Milton
Cum arată casa lui Sorin Bontea. Și-a amenajat locuința ca-n reviste și a plantat măslini în curte: "Abia aștept să strâng recolta"
Viva.ro
Cum arată casa lui Sorin Bontea. Și-a amenajat locuința ca-n reviste și a plantat măslini în curte: "Abia aștept să strâng recolta"
Trecutul secret al Monicăi Bîrlădeanu. Cum arăta când era chelneriță, în Iași. Care au fost bărbații cu care s-a iubit
Libertateapentrufemei.ro
Trecutul secret al Monicăi Bîrlădeanu. Cum arăta când era chelneriță, în Iași. Care au fost bărbații cu care s-a iubit
Patru zodii protejate de divinitate până pe 20 octombrie. Lovituri pe plan financiar, schimbări, dar și oportunități uriașe pentru ele
FANATIK.RO
Patru zodii protejate de divinitate până pe 20 octombrie. Lovituri pe plan financiar, schimbări, dar și oportunități uriașe pentru ele
După 8 luni în România, fotbalistul din Superliga exclamă: „În 7 ani la Praga nu am simțit așa ceva!”
GSP.RO
După 8 luni în România, fotbalistul din Superliga exclamă: „În 7 ani la Praga nu am simțit așa ceva!”
Ce a găsit un cuplu de americani în grădina casei. Obiectul a fost scos la suprafață de uraganul Milton
FANATIK.RO
Ce a găsit un cuplu de americani în grădina casei. Obiectul a fost scos la suprafață de uraganul Milton
Prezentatorul TV din România a mărturisit că și-a înșelat nevasta! Puțini bărbați au curajul să recunoască asta!
Unica.ro
Prezentatorul TV din România a mărturisit că și-a înșelat nevasta! Puțini bărbați au curajul să recunoască asta!
Românii, OBLIGAȚI să-și schimbe buletinul. Termenul limită
Financiarul.ro
Românii, OBLIGAȚI să-și schimbe buletinul. Termenul limită
Mărturia tânărului lovit cu un ciocan în cap de 8 bărbaţi, în Chiajna: "Au venit chitiţi pe mine". Poliţia a spus iniţial că s-ar fi rănit singur
Observatornews.ro
Mărturia tânărului lovit cu un ciocan în cap de 8 bărbaţi, în Chiajna: "Au venit chitiţi pe mine". Poliţia a spus iniţial că s-ar fi rănit singur
Horoscop 15 octombrie 2024. Vărsătorii au de rezolvat multe probleme delicate în domeniul financiar, dar acestea sunt în interior
HOROSCOP
Horoscop 15 octombrie 2024. Vărsătorii au de rezolvat multe probleme delicate în domeniul financiar, dar acestea sunt în interior

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI