Papa Francisc a ales ca anul acesta să celebreze Liturghia Cinei Domnului la biserica „Tatăl Nostru” din cadrul principalei închisori din Roma. Doisprezece deţinuţi de la Rebibbia, atât bărbaţi, cât şi femei, vor participa la ritualul spălării picioarelor, un gest simbolic menit să arate că Papa este dispus să îi servească pe alţii aşa cum a făcut Iisus Hristos atunci când a spălat picioarele celor 12 apostoli.
Dintre cei 300 de deţinuţi care îl vor vedea pe Suveranul Pontif în seara de 2 aprilie, aproximativ jumătate vor fi femei, inclusiv mame cu copii. În afară de aceştia, care se vor afla în biserică, mulţi alţii vor urmări slujba în exterior, pe un ecran de mari dimensiuni care va fi instalat special. Deocamdată nu au fost selectaţi cei 12 deţinuţi cărora Papa le va spăla picioarele.

Papa Francisc a sărutat picioarele mai multor infractori minori, printre care şi pe cele ale unui român și în urmă cu doi ani, când a vizitat un centru de detenţie din Roma.
 

 
 

Urmărește-ne pe Google News