Părintele Enzo Fortunato, director de comunicare al bazilicii, a declarat că noul regulament introduce norme care „au fost în vigoare în trecut, dar într-o formă diferită”.
De asemenea, el a negat relatările din presa italiană care susținea că laicilor care au o relaţie, dar nu sunt căsătoriţi, le va fi interzis să lucreze la Fabrica San Pietro, calificând acele informaţii ca fiind „bârfe”.
Regulamentul stipulează că angajaţii trebuie să aibă „un comportament religios şi moral exemplar, inclusiv în viaţa privată şi de familie, în conformitate cu doctrina Bisericii Catolice”. Potrivit preceptelor Bisericii Catolice, relaţiile sexuale în cadrul cuplurilor necăsătorite reprezintă un păcat şi chiar şi cuplurile logodite trebuie să îşi păstreze castitatea până la căsătorie.
Papa Francisc i-a înfuriat pe unii dintre conservatori declarând în mod repetat că Biserica Catolică ar trebui să se concentreze mai degrabă pe milă şi iertare decât pe aplicarea strictă a regulilor.