• Era o femeie, destul de bătrână, o bunică, cum veneam pe scenă. Îl ținea pe brațe pe nepotul său de cam două luni, când am trecut prin dreptul lor râdea, avea un surâs de complicitate”, le spune Papa Francisc, de pe scenă, celor 80.000 de ieșeni care-l privesc din Piața Palatului Culturii.
  • Se uita la mine de parcă mi-ar zice uite, acum, și eu pot să visez. Pe moment m-am emoționat și nu am avut curajul să o chem aici în față, de aceea v-am povestit. Bunicii visează când nepoții merg înainte și nepoții pot să viseze atunci când au rădăcini.”
  • Papa Francisc le-a vorbit ieșenilor la Iași despre păstrarea rădăcinilor, a unității familiei, a respectului pentru bătrâni și cu multă speranță despre tineri.

Măsuri stricte. Suveranul Pontif a trecut peste cordonul de securitate și i-a binecuvântat pe bătrâni și bolnavi

Aproape 150.000 de ieșeni au fost pe tot traseul vizitei Papei din Iași, punctul culminant fiind discursul din fața Palatului Culturii. Au venit cu flori, au fluturat eșarfe albe, au filmat fiecare secundă din întâlnirea lor cu Suveranul Pontif. Prima oprire a fost la Catedrala romano-catolică „Sfânta Fecioară Maria, Regină”, acolo unde i-a binecuvântat pe cei 800 de bolnavi și bătrâni.  În drumul său prin îngustul culoar, Papa Francisc i-a salutat pe toți: bătrâni, oameni bolnavi, în scaunul cu rotile, infirmi,  copii cu sindromul Down sau nevăzători. Cu toții l-au primit cu zâmbetul pe buze. Văzând că a ajuns în fața altarului și că accesul îi era interzis de un cordon spre oamenii care se aflau în primul rând, Suveranul Pontif a tras de un stâlp de lemn până l-a ajutat cineva să elibereze frânghia și a mers pe la fiecare în parte, i-a sărutat, le-a strâns mâinile și i-a binecuvântat.

Vă mulțumesc tuturor, vouă celor care îi îngrijiți, și vouă, celor bolnavi, că duceți împreună această boală.

Moldovenii au început să se strângă la Iași încă de la ora 11.00, sub auspiciile unei vremi care părea că îi va mătura pe toți. Însă au venit pregătiți cu pelerine de ploaie, cu umbrele, cu haine de schimb la ei și cu foarte multă bunăvoință. Oameni care pășeau pentru prima dată în viața lor în Iași se rătăceau cu zâmbetul pe buze pe străzile orașului, strigând unii după alții, în încercarea de a se regrupa și de a ajunge într-una dintre cele șapte zone delimitate de organizatori.

A plouat cu grindină

papa la iasi (1)Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 7

În jurul orei 14.00, norii amenințători de deasupra Palatului Culturii s-au rupt și o ploaie torențială s-a abătut asupra celor câteva zeci de mii de pelerini care se strânseseră deja în capitala Moldovei, deși Papa încă nu plecase de pe câmpia de la Șumuleu Ciuc. Ploaia s-a întețit și mai puternic și o grindină cât bobul de mazăre, deasă ca o perdea, s-a abătut asupra oamenilor, rupând umbrele și obligându-i să se adăpostească în magazine, scări de bloc și sub arcadele balcoanelor. Inclusiv când a aterizat Suveranul Pontif, cu 30 de minute înaintea programului, cerul era brăzdat de fulgere și vremea părea că nu s-ar îndrepta. Cu toate acestea, la scurt timp după ce Papa Francisc i-a binecuvântat pe cei 800 de bolnavi, norii s-au risipit.

„Multe dintre familiile din Dieceza noastră au văzut în această întâlnire o ocazie de a se întoarce din străinătate”

Papa nu a fost nici o clipă singur, nici în discuțiile cu oamenii, veniți de peste tot, inclusiv din Ucraina și din Polonia să-l vadă, nici pe scenele de unde și-a ținut discursul. În fața Palatului Culturii, după ce s-a închinat icoanei făcătoare de minuni de la Cacica, „Madona Neagră”, lui Papa Francisc i s-a adresat întâi Preasfințitul Petru Gherghel, episcop de Iași. Acesta nu i-a mulțumit doar pentru prezență, ci a întărit mesajul prezentat de Suveranul Pontif încă de la București: că întâlnirea de la Iași, unde oamenii au stat în picioare cu orele ca să-l vadă câteva minute pe Papă, a fost și o ocazie ca familiile să fie laolaltă din nou.

Multe dintre familiile din Dieceza noastră au văzut în această întâlnire o ocazie de a se întoarce din străinătate și pentru a vă mulțumi de grija pe care o purtați celor aflați departe de casa lor. Bine ați venit!, i-a transmis PS Petru Gherghel.

Alături de tineri și de familiile reunite de peste hotare

Un tânăr de 22 de ani, Eduard, din Iași, care învață la Facultatea de Informatică și lucrează în domeniul IT, i-a vorbit părintelui despre dificultățile pe care le au tinerii de astăzi.

Sunt un tânăr ca mulții alții din țara noastră care încearcă să își trăiască credința în mijlocul numeroaselor provocări, care caută siguranță, sprijin. De multe ori ne-ați cerut să nu ezităm să învățăm de la cei mai în vârstă. De aceea în seara aceasta am dorit să fim împreună cu părinții și bunicii noștri. Îmi doresc să mă pot realiza în țara mea fără să îmi caut împlinirea în alte colțuri ale lumii. Ne-ați spus că suntem prezentul, dar nu întâlnim mereu aceeași atitudine, în multe contexte suntem dați la o parte, iar aceste lucruri ne descurajează și nu de multe ori ne închidem în noi. La facultate și la locul de muncă fac efortul să nu îmi fie rușine și nici teamă să îmi mărturisesc credința, i-a spus Eduard Suveranului Pontif.

După Eduard, pe scenă au urcat 29 de oameni. O familie de trei generații condusă de Elisabeta și de soțul ei, Ioan, care au venit la Iași alături de cei 11 copii, șapte care și-au făcut la rândul lor alte familii, și patru care au intrat în slujba domnului, doi devenind preoți, și două fete surori. „Unii dintre ei au venit de peste hotare pentru a fi aici. Din Belgia, din Italia sau de peste Prut, din Republica Moldova, și azi ne-am adunat cu toții precum odinioară, când în fiecare duminică dimineață luam drumul spre biserica dedicată sfântului nostru ocrotitor Anton de Padova. Îi mulțumim astăzi lui Dumnezeu pentru darul credinței pe care l-am primit și noi de la părinții și bunicii noștri”, i-a spus Suveranului Pontif, cu vocea tremurândă, Elisabeta.

Papa le-a mulțumit celor prezenți în discursul său de încheiere, i-a binecuvântat, le-a vorbit de Eminescu și despre românii de peste Prut, i-a încurajat să nu renunțe să lupte pentru unitatea familiei și să reziste în credință orice s-ar întâmpla.

„România este „grădina Maicii Domnului”, și în această întâlnire am putut să-mi dau seama de aceasta, pentru că ea este o Mamă care cultivă visurile fiilor, care le păzește speranțele, care aduce bucuria în casă. Este o Mamă duioasă și concretă, care are grijă de noi. Voi sunteți comunitatea vie și înfloritoare, plină de speranță, pe care o putem oferi Mamei. Ei să-i consacrăm viitorul tinerilor, al familiilor și al Bisericii”, a spus, la Iași, Suveranul Pontif.

Plecarea sa spre aeroport a lăsat în urmă o mare de oameni croindu-și drum către sutele de autocare și miile de mașini parcate în Iași dar și sute de voluntari zeci de minute au curățat piața.


Citește și:

FOTO & VIDEO | Papa Francisc, discurs în fața celor 150.000 de credincioși, la Palatul Culturii din Iași. „Papa se simte acasă între voi”. Suveranul Pontif a citat din Mihai Eminescu

Papa Francisc a citat din Eminescu în fața pelerinilor din Iași. Discursul integral al Suveranului Pontif

VIDEO/ Moment înălțător în Piața Palatului Culturii din Iași. 150.000 de credincioși au rostit într-un glas ”Tatăl Nostru”

 
 

Google News Urmărește-ne pe Google News