Circa 600 de refugiaţi, majoritatea din Ucraina, şi persoane sărace s-au adunat la biserica neogotică Sfânta Elisabeta, construită la sfârşitul secolului al XIX-lea în centrul capitalei Budapesta.
O mie de credincioşi au participat, de asemenea, la eveniment în curtea bisericii.
După ce a ascultat diverse mărturii, Francisc a mulţumit populaţiei ungare, în special asociaţiilor religioase, pentru că a primit cu „generozitate şi entuziasm atâţia refugiaţi ucraineni”.
Contrar discursului său obişnuit, guvernului Orban îi place să laude ospitalitatea oferită celor care vin din Ucraina vecină, tema centrală a acestei a doua vizite papale în mai puţin de doi ani în Ungaria.
Din februarie 2022, peste două milioane de refugiaţi ucraineni au ajuns în Ungaria, însă doar 35.000 au aplicat pentru statutul de „protecţie temporară” instituit de Uniunea Europeană, potrivit datelor Înaltului Comisariat ONU pentru Refugiaţi (UNHCR).
„Ne simţim în siguranţă aici, mulţi oameni ne ajută”, a declarat Olesia Misiats, o mamă a trei copii, care a părăsit Kievul anul trecut.
Aflată în biserică, alături de fiica şi soţul ei, ea a afirmat că este „fericită” de această vizită papală. „Îl respect foarte mult pe papă pentru că se roagă pentru Ucraina, vrea să se termine acest război”, a mai spus ea.
Suveranul pontif s-a întâlnit, de asemenea, în cursul dimineţii cu copii şi cu tineri cu dizabilităţi. El a făcut şi o vizită comunităţii greco-catolice, biserică răsăriteană de rit bizantin care recunoaşte autoritatea Romei.
Papa Francisc urmează să susţină un discurs sâmbătă, de la 14.30, ora locală, un ceas mai târziu la București, pe un stadion unde sunt aşteptaţi să participe aproximativ 10.000 de oameni, scrie Magyar Hirlap.
Seara, liderul bisericii catolice se va întâlni cu membrii din comunitatea iezuită maghiară, la locul său de cazare, Nunțiatura Apostolică.
În prima zi a vizitei sale la Budapesta, pe care o efectuează în ciuda sănătății sale fragile, Papa Francisc a pledat împotriva „rigidităţii”, a „închiderilor” şi a tendinţei „de retragere”, într-un discurs adresat premierului naţionalist Viktor Orban, cunoscut pentru politica sa antiimigranţi.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 4Foto: EPA