Răzvan Luțac și Vlad Chirea (foto)
Un „Bine ați venit!”, celebrul „dobro doșîl” de la bulgari, te întâmpină de pe un afiș care pare electoral de la distanță. Însă, din apropiere, îl distingi pe Papa Francisc, ajuns astăzi la sud de Dunăre. E pus în poză alături de una dintre cele două catedrale catolice pe care le va vizita mâine. Și care-s și pe stema orașului.

E un oraș mic, de numai 17.000 de locuitori, însă este inima catolicismului din Bulgaria. E un loc pe care îl parcurgi în câteva minute de la un capăt la altul, o așezare mai degrabă rurală care s-a dat peste cap pentru cea mai importantă zi din istoria comunității.

50.000 de oameni sunt așteptați azi în cele două cartiere din Rakovski

Centrul de 100 de metri

Ca să fim cinstiți, arată ca Urziceniul, un oraș cam la fel de mare din România. Plus un fel de ghetouri la intrare, case dărăpănate și ziduri dărăpănate, un sit nicidecum arheologic, ci trist și văzut în multe zone ale țării.

În cartierul sudic, Sekirovo, multe ulițe sunt neasfaltate. Apoi, asfalt proaspăt anunță prima catedrală. Localnicii confirmă că e proaspăt pus. Și proaspăt măturat. Și păzit încă de azi de zeci de oameni de ordine. Prima discuție cu polițiștii confirmă că locul e minuscul.

– Vă rugăm să mutați mașina, golim centrul.
– Sigur. Unde?
– Sto meter, o sută de metri mai încolo, unde puteți!

„Vrea să fie în mijlocul oamenilor”

Biserica e galbenă în față, proaspăt renovată. 80% din clădire a rămas însă cu culoarea veche, un roz spălăcit.

Pe vitralii îi distingi pe Papa Ioan Paul al II-lea și pe Maica Tereza alături de alți sfinți.

Totul e flancat de o piațetă unde se mătură la greu, cu iarbă cosită în ultima clipă și ouă vopsite, rămase de la Paști, încă agățate prin crengile copacilor.

Se montează gardurile. Nu sunt multe. Probabil la un meci important jucat pe Arena Națională se scot mai multe. Oamenilor li se pare însă o desfășurare mare de forțe.

„Papa nu vrea forțe draconice de ordine. Vrea să fie în mijlocul oamenilor”, spunea, în presa bulgară, și primarul din Rakovski, Pavel Gugerov.

Lada Niva

Sunt doar 2-3 terase deschise în centru, de unde se aude muzică românească de la începutul anilor 2010, cu Inna pusă, încă, pe repeat. Pe stâlpi flutură steagul alb-galben al Vaticanului.

Par felii de istorie. O expediţie pe dos prin decenii începută de azi, 2019: aluneci un deceniu înapoi după muzică, două decenii după aspectul unor localuri și trei decenii după cum arată casele nefinisate care au cărămida la vedere.

Se încheie la timpuriul mașinilor Poliției. S-au scos din garaje și bătrânele Lada Niva, păstrate bine, însă folosite, în alte părți, doar la parade.

S-a vorbit de bruiaj

Papa își va petrecere mâine aproape toată ziua la Rakovski. Poliția nu vrea să dea detalii despre program, „e secret, din motive de securitate”, însă pe internet abundă orele. Mai mult, s-a vorbit și despre bruiatul semnalului de la telefoane.

„Fals, nu se va întâmpla așa ceva”, asigură mai-marii din Rakovski.

La televizoare, Papa apare deja la Sofia. Cu femeile din sat spălând geamurile cu puțin regret – doar e duminică! -, locul e mai proaspăt ca niciodată.

Aduce puțin, odată cu înseratul și pregătirile pe final, cu scene din „Amintiri din epoca de aur”, căci noi, cei sub 30 de ani, n-am prins vremurile decât în filme.

Sau, iată, acum le putem prinde și pe viu!

7 mai e ziua în care Papa pleacă din Bulgaria și merge în Macedonia de Nord, apoi, între 31 mai și 2 iunie, e în România

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 8

 

Urmărește-ne pe Google News