Dresajul unui papagal poade dura între două săptămâni şi câteva luni. Crescătorul de papagali Dan Drăguloiu spune că nu ai nevoie decât de câteva boabe de mei şi cinci minute pe zi din timpul tău ca săţi înveţi pasărea să se aşeze pe braţul tău sau să-ţi mănânce din palmă.
• Înainte de toate, cumpără-ţi un pui şi nu unul matur, pentru că adulţii sunt mai încăpăţânaţi şi mai greu de dresat.
• Pe toată perioada dresajului, papagalul nu trebuie scos din colivie, pentru că dacă e lăsat să zboare prin apartament, se sălbăticeşte.
• Pasărea se dresează numai cu mâncare. Ia în palmă câteva seminţe de mei sau bucăţi de măr ori de banană şi dă-i să mănânce. Trebuie să fii foarte ferm şi să nu-ţi tremure mâna, pentru că pasărea simte dacă ţi-e frică de ea şi te va ciupi. Chiar dacă o face, nu îţi retrage mâna şi dă-i de înţeles că nu-i vrei răul, ci doar să o hrăneşti.
• Stai cu mâna întinsă maximum 5 minute, iar dacă nu-ţi mănâncă din palmă, ia-i toate grăunţele până data viitoare când repeţi exerciţiul. Când acceptă grăunţele din mână, eliberează-l din cuşcă. Nu va fugi, ci se va aşeza pe braţul sau pe umărul tău, ca să-l hrăneşti.
Poţi să-l înveţi să vorbească
Dacă ai de gând să-ţi iei un papagal vorbitor, iată cum trebuie să procedezi ca să-l înveţi să poarte o conversaţie. “Sfatul meu e să-ţi iei un papagal vorbitor specia Jako. Costă în jur de 800 de euro, dar face toţi banii. Are creierul unui copil de 5 ani şi poate fi învăţat foarte uşor să vorbească. Tot ce trebuie să faci este să repeţi continuu cuvintele pe care vrei să le înveţe sau înregistrează- le şi fă-l să le asculte. Au fost cazuri de papagali Jako care au învăţat într-un an să recite o poezie”, ne-a spus Dan Drăguloiu.
Hrăneşte-l o dată pe zi
Dă-i papagalului să mănânce seminţe speciale o singură dată pe zi şi din când în când fructe – mere, portocale, banane. Când pleci în vacanţă poţi să-i laşi mai multă mâncare şi apă. Dacă ai nevoie de sfaturile crescătorului de papagali Dan Drăguloiu, îl găseşti la magazinul său din incinta pieţei Rahova din Bucureşti sau la telefon 0722.22.69.91.
- Ești fascinat de aceste păsări exotice? Vezi ce mănâncă un papagal perus, cum arată un papagal nimfa sau curiozități desprespecia de papagal jako!