Oficiile fuseseră amendate

Tot acest caz vine la doar patru zile după ce, în Arad, un angajat neglijent de la Poştă a lăsat descuiată maşina în care se aflau în jur de 400.000 de lei, bani pentru plata pensiilor. Hoţii nu au stat mult pe gânduri şi au fugit cu sacii valoroşi.
Poliţiştii amendaseră acum un an ambele sedii ale Poştei pentru grave nereguli descoperite la sistemele de alarmă şi la paza şi transportul de valori.

«Banii nu stau peste noapte într-un oficiu poştal»

Contactaţi telefonic de Libertatea, reprezentanţii Poştei ne-au declarat: “În Oficiul Poştal Medgidia, în mod excepţional se aflau acei bani. De obicei banii nu stau peste noapte într- un oficiu poştal, dar din cauza condiţiilor meteo s-a luat decizia să rămână acolo. Sumele reprezentau plata pensiilor şi a altor servicii către clienţii noştri. Practic, plata pensiilor trebuia să fie încheiată pe 28 ianuarie, dar nu toată lumea a fost găsită acasă. Menţionez că drepturile clienţilor noştri vor fi achitate fără probleme”, ne-a spus Dan Dumitrescu (foto), purtătorul de cuvânt al Companiei Naţionale Poşta Română.
Oficiul poştal din Medgidia a fost călcat de hoţi joi noapte

 
 

Urmărește-ne pe Google News