„Ziua Naţională este o zi dedicată unor manifestări foarte vizibile, care vor să sublinieze caracterul statului român de stat unitar, de stat de drept, de stat european şi membru NATO. Prin manifestările de 1 Decembrie nu dorim doar să omagiem trecutul, ci şi să creionăm viitorul României, care se bazează pe valorile UE, ale NATO, iar toate acestea au un punct foarte puternic – statul de drept. Este foarte bine să dăm semnale puternice, lesne de înţeles şi de către cetăţeanul de rând, că la vârful statului se promovează curăţenia în politică”, a declarat preşedintele, răspunzând unei întrebări legate de decizia sa de a nu invita ”persoane cu probleme penale” la parada organizată de Ziua Națională a României.

Citește și: 1 Decembrie, Ziua Naţională a României. Programul paradei militare de la Bucureşti

În plus, Klaus Iohannis a afirmat că „politicienii care au probleme cu justiţia, vinovaţi sau nu, fac un pas înapoi până îşi rezolvă problemele”.

„La noi această cutumă încă nu este bine cunoscută şi nu este bine respectată. Pentru a acoperi această lacună, am hotărât să fac această invitaţie”, a adăugat Iohannis.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, că MApN i-a adresat primarului general al Capitalei, Gabriela Firea, o „invitaţie specială” la parada de 1 Decembrie, ca recunoaştere a contribuţiei la deblocarea situaţiei privind Arcul de Triumf, iar ea a interpretat „inelegant” gestul Ministerului. El nu a comentat şi neinvitarea Gabrielei Firea la recepţia de la Palatul Cotroceni.

Citește și: Gabriela Firea nu a fost invitată la parada de 1 Decembrie: ”Nu am onoarea să stau în tribună”

Totodată, Liviu Dragnea, Călin Popescu Tăriceanu şi Victor Ponta nu au fost invitaţi de preşedintele Klaus Iohannis nici la parada militară de 1 Decembrie, nici la recepţia de la Cotroceni, din cauza problemelor penale pe care le au cei trei.

Urmărește-ne pe Google News