Năstase, cu fiica la paradă

Ilie Năstase a fost şi el prezent ieri la parada militară din faţa Palatului Parlamentului. Cum este general maior cu două stele, Năstase a venit în uniformă. A asistat zgribulit la toată parada şi nu s-a dezlipit de fata sa cea mare, Alessia (10 ani), care l-a însoţit la eveniment.

Îmbulzeală la mâncare

În mai multe oraşe din ţară, ieri, primăriile au dat fasole caldă şi cârnaţi. Iar pofticioşii n-au întârziat să apară. În parcul Titan din Bucureşti, oamenii au stat la coadă minute-n şir pentru o porţie de mâncare, iar la Iaşi au primit şi colaci, şi vin fiert.

Ziua Naţională cu doi preşedinţi

Anul acesta, este prima dată în istoria ţării când de Ziua Naţională am avut doi preşedinţi care au asistat la ceremonii. Preşedintele în funcţie, Traian Băsescu, a participat la manifestările de la Bucureşti, în timp ce preşedintele ales, Klaus Iohannis, a luat parte la evenimentele de la Alba Iulia.
FOTOGRAFII: Alex DobreVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 9

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 9

 
 

Urmărește-ne pe Google News