Phenianul foloseşte deseori sărbători importante sau zile memoriale pentru a-şi etala forţa.

În timpul paradei, avioanele au zburat deasupra Pyongyangului, iar parașutiștii au coborât la sol luminând cerul nopții. În stradă, fanfarele au condus parada, care a inclus militari, muncitori, unități de cercetare și o unitate de prevenire a bolilor de urgență, echipată in corpore în combinezoane portocalii și purtând pe cap măști care păreau de gaze. Zeci de mii de oameni au fost mobilizați.

Ri Il Hwan, membru al Biroului politic și secretar al Comitetului Central al Partidului Muncitoresc, a ținut un discurs, spunând că republica „va crește Armata Populară, un pilon în apărarea statului, și își va intensifica eforturile pentru consolidarea apărării țării pentru a transforma întreaga țară într-o cetate”.

Cea mai recentă paradă militară din Coreea de Nord a avut loc în ianuarie. Înainte de ea, a mai fost o paradă militară pe timp de noapte în octombrie 2020, în cadrul căreia au fost prezentate rachete balistice cu diferite raze de acţiune.

Unele tipuri de rachete balistice pot transporta focoase nucleare.

Fotografiile de la parada de joi nu au arătat niciun arsenal de rachete.

Coreea de Nord este supusă sancţiunilor internaţionale din cauza programului său de arme nucleare.

Foto: EPA

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 6

 
 

Urmărește-ne pe Google News