Astfel, aproximativ 4.000 de militari şi specialişti din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Român de Informaţii şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor, cu peste 200 de mijloace tehnice şi circa 50 de aeronave, şi militari din mai multe ţări aliate sau partenere vor participa sâmbătă, 1 Decembrie, începând cu ora 10.00, la Parada militară organizată cu ocazia Zilei Naţionale a României, în Piaţa Arcul de Triumf din Bucureşti.

Cei aproximativ 500 de militarii străini vor fi din Albania, Bulgaria, Canada, Cehia, Croaţia, Estonia, Franţa, Germania, Grecia, Italia, Letonia, Lituania, Polonia, Portugalia, Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord, Republica Moldova, Slovacia, SUA, Turcia şi Ucraina, a informat un comunicat al MApN.

Tot în Bucureşti va avea loc sâmbătă, 1 Decembrie, începând cu ora 08.00, o ceremonie militară şi religioasă de depuneri de coroane şi jerbe de flori la Mormântul Ostaşului Necunoscut din Parcul Carol I.

De Ziua Naţională, Drapelul naţional va fi arborat în toate instituţiile militare din ţară, iar la bordul navelor maritime şi fluviale se va ridica Marele Pavoaz. Militarii aflaţi în misiune în teatrele de operaţii desfăşoară ceremonii militare şi activităţi specifice cu ocazia Zilei Naţionale, precizează Agerpres.

Parada Militară Națională organizată cu ocazia Zilei Naționale a României și a Centenarului Marii Uniri va avea loc sâmbătă, 1 decembrie, în Piața Arcul de Triumf din București. Președintele României, Klaus Iohannis, va merge de 1 decembrie şi la Bucureşti şi la Alba Iulia, pentru a aniversa Centenarul Marii Uniri.

Află la ce festivități va participa premierul Viorica Dăncilă, de 1 decembrie.

Este anunțat și un protest antiguvernamental, pe 1 decembrie, de Ziua Națională a României: „Pentru ca România de azi să rămână acolo unde îi este locul”

Repetițiile pentru Parada Militară Națională din București

  • Vineri, 23 noiembrie, și marți, 27 noiembrie, de la ora 10.00, la Terenul de instrucție Ghencea;
  • Sâmbătă, 24 noiembrie, de la ora 10.00, în Piaţa Arcul de Triumf.

Pentru buna desfăşurare a Paradei militare organizate cu ocazia Zilei Naţionale a României, Brigada Rutieră București va dispune măsuri pentru asigurarea fluenței în trafic și informarea conducătorilor auto asupra restricțiilor rutiere pe arterele care converg către Piaţa Arcul de Triumf, pentru zilele de 24 noiembrie și 1 decembrie.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

  • FOTO – Dragoș Sasu (Arhivă)

Citește și despre Centenar


Citește și… Editorial din Oradea: Jurnalistul Mircea Chirilă, despre investițiile în infrastructură: „Norocul orașului”


 

 
 

Urmărește-ne pe Google News