Potrivit acestora, Apple a cerut unei case de vocatură din Insulele Bermude să vadă ce au de oferit mai multe jurisdicții offshore. Au fost analizate atunci Insulele Virgine Britanice, Insulele Bermude, Insulele Cayman, Mauritius, Insula Man, Jersey și Guernsey.

Cu excepția Mauritius, care este stat independent, celelalte aparțin toate Marii Britanii.

Amenda de 13 miliarde de euro

Mutarea subsidiarelor din Irlanda în Jersey vine după ce în 2016 Comisia Europeană a decis să amendeze Apple cu 13 miliarde de euro pentru neplata taxelor și canalizarea vânzărilor din Uniunea Europeană prin Irlanda.

În sine, aceasta n-a fost o amendă: Irlanda a fost obligată să recupereze un ajutor de stat considerat ilegal. Iar acest ajutor de stat era fiscal, fiind compus din reduceri de taxe. Aceasta n-a fost colectată încă de către fiscul din Irlanda, iar Apple și Irlanda au contestat-o.

Pe de altă parte, Apple nu a făcut o alegere prea strălucită, căci Marea Britanie va ieși din Uniunea Europeană în 2019.

Apple a fost acuzată în 2013 și în SUA că își ține banii prin paradisuri fiscale, însă la acel moment Tim Cook – directorul general al gigantului – afirma că Apple își plătește taxele oriunde activează și a mai spus că Apple nu își ține banii ”pe vreo insulă din Caraibe”.

Deși în sine afirmația era adevărată, presa a arătat că Apple tot face optimizare fiscală și își plimbă banii prin diverse paradisuri fiscale pentru a nu plăti taxe.

Cum justifică Apple plimbarea subsidiarelor

Ca urmare a acuzațiilor, Apple a afirmat că mutarea subsidiarelor din Irlanda în Jersey nu are ca scop reducerea taxelor, ci prezervarea plăților către SUA, potrivit Reuters.

Apple a mai spus că este cel mai mare plătitor de taxe din lume, plătind 35 de miliarde de dolari în ultimii trei ani drept impozit pe profit. SUA au o taxă de 35% pe profit, dar președintele american Donald Trump vrea să o reducă la 20%.

Pe de altă parte, chiar dacă mutarea nu are ca scop reducerea taxelor, aceasta are ca scop perpetuarea stării actuale, cea în care Apple nu prea plătește mare lucru pentru profiturile înregistrate din vânzările de iPhone-uri sau Mac-uri în UE.

Taxa pe cifra de afaceri rezolvă totul

Iar acest lucru este în continuare inacceptabil pentru guvernele statelor europene, care se chinuie să crească taxele strânse la buget pentru investiții în infrastructură, școli sau spitale ori pentru a crește ajutoarele sociale.

Franța a propus alături de Germania, Spania și Italia o taxă pe cifra de afaceri pentru multinaționalele din domeniul tehnologiei. Sunt vizații giganți precum Apple, Google, Facebook, Amazon, dar și Microsoft, Uber și Airbnb.

Paradise Papers: Regina Elisabeta, Lewis Hamilton și Rusia

Aceasta nu este singura revelație din Paradise Papers: Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii folosește offshore-uri, la fel ca și Lewis Hamilton, campion de patru ori în Formula 1.

Concomitent, documentele au arătat că Rusia a investit în secret în Facebook și Twitter prin doi oligarhi, în timp ce Wilbur Ross – secretarul Comerțului din SUA – deține acțiuni la o companie care transportă gaze pentru ginerele președintelui rus Vladimir Putin.

 
 

Urmărește-ne pe Google News