Michel Roccati a rămas paralizat după un accident de motocicletă, în urmă cu cinci ani. Măduva spinării lui a fost complet secționată și nu își mai simțea deloc picioarele. Dar acum poate merge, datorită unui implant cu impulsuri electrice, atașat chirurgical de coloana vertebrală.
„Mă ridic în picioare, merg unde vreau, pot să merg pe scări – este aproape o viață normală”, spune Michel.
Viteza de recuperare a lui Michel l-a uimit și pe neurochirurgul care i-a realizat implantul, prof. Jocelyne Bloch de la Laboratoire de Neurothérapies et Neuromodulation – LNTM. „Am fost extrem de surprinsă. Michel este absolut incredibil”, a spus aceasta.
Cercetarea a fost susţinută de Dr. Ram Hariharan, consultant la Northern General Hospital din Sheffield, care este independent de echipa de cercetare. „Au făcut ceva în premieră. Nu au mai auzit de un studiu similar, în care un implant să poată ajuta mișcările mușchilor și să îmbunătățească echilibrul, astfel încât pacientul să poată merge”, a declarat acesta. El a subliniat însă că trebuie efectuate mai multe studii, înainte ca tratamentul să fie considerat unul eficient.
Nervii din măduva spinării trimit semnale de la creier la picioare. Unii oameni sunt paralizați atunci când nervii sunt deteriorați din cauza rănilor. Astfel, implantul permite ca semnalele să fie trimise.
Până acum, nouă persoane au primit implantul și și-au redobândit capacitatea de a merge. Niciuna dintre ele nu-l folosește în viața de zi cu zi, deoarece este prea complicat în această etapă. În schimb, îl folosesc pentru a exersa mersul pe jos, care le stimulează mușchii.
Vindecarea acestor pacienți presupune regenerarea măduvei spinării, eventual cu terapii cu celule stem, care sunt încă într-un stadiu incipient al cercetării. Specialiștii cred că tehnologia de implant ar putea fi utilizată împreună cu tratamente de regenerare a nervilor, odată ce acestea sunt gata.
Cercetătorii subliniază că implantul nu este o soluție pentru cei care au suferit leziuni ale coloanei vertebrale și că tehnologia este încă prea complicată pentru a fi folosită la scară mare.