S-a stins lumina in subteran, iar tramvaiele au ramas tintuite pe linii. Zeci de minute semafoarele nu au functionat, iar cartiere intregi din nordul si din estul orasului au ramas, ieri, fara energie electrica din cauza unei avarii survenite la o statie de transformare.

Oamenii aflati in statiile de metrou s-au trezit deodata in bezna. Cei din trenuri au avut insa noroc ca au putut ajunge in statii. ”Toate garniturile care au fost surprinse de aceasta avarie au putut ajunge in statii, pentru ca intai s-a intrerupt iluminatul general si apoi alimentarea sinei a III-a. Circulatia a fost oprita pe tronsonul Dristor 2 – Piata Victoriei”, ne-a declarat Liviu Soava, directorul  Metrorex.  Intreruperea circulatiei tramvaielor sau a trolebuzelor a produs agitatie.

Traficul a fost afectat in Piata Dorobanti, Piata Romana, Piata Victoriei, Piata Bucur-Obor, pe sos. Colentina, Calea Victoriei, in zona Garii de Nord, dar si in intersectiile Calea Mosilor – str. Eminescu si sos. Mihai Bravu – bd. Ferdinand, de nefunctionarea semafoarelor. Locatarii blocurilor afectate nu au putut folosi lifturile si electrocasnicele.


Spitalul Colentina a avut probleme grave

Pana de curent din Capitala a creat probleme si la Spitalul Colentina, unde sangele de la hemodializa s-a coagulat, iar un pacient a fost intors de la operatie dupa ce fusese anesteziat. Toate acestea, deoarece unitatea sanitara nu are generator propriu de curent.

Tramvaiele s-au oprit pe sine, iar calatorii au preferat sa mearga pe jos

Dupa ce s-au stins, semafoarele au functionat pe culoarea intermitenta

Locatarii blocurilor au ramas blocati in lifturi, iar cei cu centrala de apartament, fara caldura si apa calda

Intunericul de la metrou a trimis oamenii catre autobuze

 
 

Urmărește-ne pe Google News