Aproape 100 de persoane, printre care rude, prieteni și localnici, au asistat la slujba religioasă oficiată la peste 1.400 de metri altitudine, în care au fost pomenite victimele tragediei aviatice de acum trei ani din Apuseni. La slujbă a fost prezentă și fosta soție a pilotului Adrian Iovan, Romanița Iovan, precum și băiețelul acestora, Albert. De asemenea, la ceremonia religioasă au fost prezente rude ale Aurei Ion, printre care și sora mai mare a acesteia.

La locul tragediei au fost aprinse candele și a fost depusă, lângă crucea amplasată acolo, o machetă din lemn a unui avion vopsit în culorile steagului național al României.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

”După slujbă am venit la centrul cultural din comuna Horea, unde Romaniţa oferă o masă participanţilor care au fost sus pe munte. Autorităţile şi-au făcut treaba şi au curăţat drumul astfel încât, deşi zăpada a fost mare, am reuşit să urcăm la locul tragediei”, a spus, pentru Mediafax, Corneliu Olar, fostul primar al comunei Horea.

În urmă cu trei ani, pe 20 ianuarie 2014, pilotul Adrian Iovan și studenta Aura Ion își pierdeau viețile în accidentul aviatic din munții Apuseni. Atunci, echipa medicală formată din medicii Radu Zamfir, Valentin Calu, Cătălin Pivniceru și Sorin Ianceu, studenta la Medicină Aura Ion, pilotul Adrian Iovan și copilotul Răzvan Petrescu plecau din București spre Oradea unde urma să preleveze ficatul de la un donator de peste 60 de ani care suferise un accident vascular cerebral.

Avionul în care se aflau s-a prăbuşit pe muntele Petreasa din Munţii Apuseni, la peste 1.400 de metri altitudine, într-o pădure de la limita dintre judeţele Alba şi Cluj. După accident, epava avionului și victimele au fost găsite de trei localnici, după căutări care au durat aproximativ cinci ore.

Sursa foto: Facebook/Dorin Galdau & Facebook/Romaniţa Iovan

 
 

Urmărește-ne pe Google News