Delia
Nenișcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ)
Botoșani, a declarat că în urma deschiderii parcului de distracţii, în zona
respectivă s-a produs aglomerație, încălcându-se astfel normele de prevenire a
răspândirii virusului COVID-19.

În urma
verificărilor efectuate de polițiști și reprezentanții Direcției de Sănătate
Publică, firma a primit o sancțiune de 10.000 de lei de la DSP, la care s-a
adăugat o amendă de 2.000 de lei de la IPJ.

„La data de 26 decembrie 2020, în zona Parcului Mihai Eminescu au fost aplicate amenzi în cuantum de peste 10.000 de lei pentru nerespectarea prevederilor Legii 55/2020, precum şi a O.U.G 28/1999, constând în organizarea de activităţi recreativ-distractive, fapt ce a condus la formarea de aglomerare de persoane”, a precizat Delia Nenişcu.

Grupul de Comunicare Strategică a raportat, duminică, 39 de cazuri noi de infectare cu SARS-CoV-2.

Numărul
total de bolnavi de COVID-19 în acest județ a ajuns, în prezent, la 7.994, iar
rata de incidență este de 1,63 de cazuri de infectare la 1.000 de locuitori.

 
 

Urmărește-ne pe Google News