„Primăria municipiului Ploieşti a primit prin platforma informatică MySMIS, decizia oficială de selecţie spre finanţare a proiectului Fabrica de energie verde Ploieşti. Investiţia în valoare de 29.267.639,56 lei (TVA inclus) este asigurată de Ministerul Energiei”, anunţă Primăria municipiului Ploieşti, potrivit News.ro.
Proiectul reprezintă realizarea unui parc fotovoltaic, viitoarea capacitate de producţie a energiei verzi urmând a reduce „riscurile asociate preţurilor volatile ale combustibililor fosili şi a genera absenţa emisiilor de gaze şi deşeuri, prin costuri minime de operare, întreţinere şi reparaţii”.
Viitorul parc fotovoltaic va avea o putere instalată de 4.500,36 kWp/4.500,00 kWAC, 8.334 de panouri a câte 540 Wp şi 45 de invertoare solare cu capacitate de 100kW fiecare.
Fabrica de energie verde Ploieşti va asigura autoconsumul pentru clădirile publice, unităţile spitaliceşti, de învăţământ şi iluminatul public al oraşului.
Potrivit datelor furnizate de Ministerul Energiei, Fondul pentru Modernizare reprezintă un instrument folosit pentru dezvoltarea investiţiilor în proiecte energetice, care prevăd îmbunătăţiri în eficienţa energetică, modernizarea sistemelor energetice şi tranziţia în regiunile dependenţe de cărbune în statele membre cu PIB pe cap de locuitor la preţul pieţei mai mic de 60% din media UE (10 state).