Locația a fi lângă un lac de la marginea Parisului și va fi special amenajată pentru a nu aduce atingere ordinii publice. Sunt vizate două zone verzi: Bois de Boulogne sau the Bois de Vincennes, însă nu a fost aleasă încă o viariantă. Având în vedere că planurile au fost realizate cu mai mult timp în urmă și au fost votate recent, parcul pentru nudiști ar putea fi deschis chiar vara viitoare, anunță AFP.

Totuși, nuditatea în zone neautorizate costă scump. Exhibiţia sexuală într-un loc public este pasibilă cu un an închisoare şi 15.000 de euro amendă și până la un an de închisoae, stipulează codul penal francez. Până acum, doar o piscină din Paris îşi deschide porţile trei seri pe săptămână celor care vor să se scalde în pielea goală.

Anne Hidalgo, primăriţa socialistă a Parisului, găseşte ideea drept ”simpatică” şi deci îi este favorabilă. Cum tabăra ei politică deţine majoritatea în consiliul municipal, problema adoptării propunerii nu se pune. Principalul ei adjunct estimează că locul rezervat nudiştilor va fi ”undeva într-un parc sau o grădină. N-o s-o facem chiar în inima Parisului sau pe malurile Senei cum îşi doresc ecologiştii”, a ţinut să precizeze totuşi numărul doi al primăriei pariziene. Bruno Julliard ”nu vrea să şocheze sau să bruscheze pe nimeni”, dar reaminteşte în acest context că şi alte capitale, precum Berlinul sau alte oraşe, cum ar fi München sau Barcelona, au iniţiat proiecte similare în favoarea nudiştilor.

 
 

Urmărește-ne pe Google News