„Inițial, am crezut că este furtună”, povestește Gheorghe Puflea, în vârstă de 71 de ani. Miercurea trecută, 2 august, s-a adăpostit sub un păr din curtea sa și a urmărit ce se întâmplă pe malul celălalt. „Parcă urmăream, din ușă, un film de război”, adaugă, pentru New Work Times.
Dronele rusești au atacat săptămâna trecută porturile și zonele de depozitare a cerealelor din regiunea Odesa, în sudul Ucrainei. Portul Ismail, cel mai mare port ucrainean la Dunăre, a fost lovit. Ismail se află la 15 kilometri în linie dreaptă de orașul românesc Tulcea.
„Parcă am fi acolo, în Ucraina”
Sătenii din Plauru au văzut mult mai de-aproape ce s-a înâmplat în Ismail, pentru că se află chiar peste drum de Dunăre, la mai puțin de 200 de metri de Ucraina. Plauru numără mai puțin de 60 de locuitori.
Satul este atât de aproape de Ucraina, încât undele de șoc de la exploziile provocate de dronele rusești care au atacat portul Ismail au spart geamurile caselor.
Pe Daniela Tănase, în vârstă de 44 ani, care locuiește împreună cu fiul și soțul ei undeva la marginea satului, au trezit-o sirenele la 6 dimineața. Plauru este sat românesc, a spus ea, dar atacul dronelor a făcut-o să se simtă „de parcă am fi acolo, în Ucraina”.
Localnicii nu cred că Rusia are ceva în plan cu satul lor, o bucată izolată de pământ pe malul Dunării. Plauru nu are ce oferi Rusiei, afirmă ei. „Parcă suntem în Evul Mediu – nu avem apă potabilă, nu avem magazine, nu avem drumuri”, spun sătenii.
Cu toate astea, se tem încă de posibilitatea ca o bombă să pice la un moment dat, dintr-o eroare, și la ei.
„Suntem parte din NATO și nu ar trebui să fim în pericol din cauza Rusiei, dar se pot întâmpla accidente. Suntem la doar câțiva metri de Ucraina. Orice se poate întâmpla”, a spus guvernatorul Deltei Dunării, Teodosie Gabriel Marinov.
Localnicii sunt convinși că au văzut dronele rusești
Teama vine mai ales că săptămâna trecută, înainte ca Ismailul să fie atacat, au văzut dronele zburând pe deasupra lor, spun cu tărie localnicii. Pescarii i-au spus asta primarului comunei Ceatalchioi, Tudor Cernega, care a dus povestea mai departe. Tensiunea a fost atât de mare, a relatat edilul pentru ziarul american, încât preotul din comună a plecat cu familia lui la oraș.
„Ne-am simțit abandonați”, a spus Cernega.
Ministerul Apărării a dezmințit ulterior că a căzut vreo dronă sau bucăți din ea pe teritoriul României, astfel că localnicii s-au mai liniștit.
Dar familia Danielei Tănase insistă că a auzit zgomotul dronelor deasupra casei din Plauru. Sunetul asurzitor a speriat vaca din grajd, care a rupt funia și a fugit. Și pisica a dispărut.
„Ministerul Apărării spune că n-au fost drone pe teritoriul nostru, dar eu nu cred. Ucraina e la doar 200 de metri de noi”, a spus Daniela Tănase, pentru New York Times.
Foto: ziaruldetulcea.ro