Viceprimarul a explicat cum funcționează noul sistem de parcare pentru Bucureşti şi care sunt tarifele care trebuie achitate pentru a lăsa mașina pe un loc marcat de Primărie.

„În București există două tipuri de locuri de parcare: cele de reședință, care sunt atribuite de sectoarele Municipiului București, și cele administrate de Primăria Municipiului București, trasate special și marcate cu albastru în toate zonele Capitalei”, a spus viceprimarul Captialei, Stelian Bujduveanu, (PNL).

Nu ne atingem sub nicio formă de locurile de parcare de reședință pe care cetățenii le au și pe care le-au preluat de la primăriile de sector

Viceprimarul Capitalei, Stelian Bujduveanu:

„Ce aducem noi nou în această politică de parcare sunt noi beneficii pentru riveranii care nu au putut să preia un loc de parcare, pentru că s-au epuizat în proximitatea casei și venim cu un preț preferențial de 1,6 lei pe zi pentru orele 19.00-07.00, loc de parcare cu rezervare, în zona casei. Cele mai multe solicitări pe care le-am avut în București și în zona centrală sunt din partea riveranilor care nu mai au unde parca seara”, a adăugat el.

Viceprimarul a spus că aceste locuri cu rezervare vor fi marcate, iar cei care găsesc o altă mașină parcată pe locul lor pot suna la poliție.

Totuși, de asfel de tarife pot beneficia doar cei care au domiciliul în zona respectivă, nu și cei care stau cu chirie, dar fără viză de flotant, de exemplu.

Există acum 3 zone delimitate pentru parcarea cu plată. În zona 0 – parcarea costă 10 lei pe oră, în zona 1 – 5 lei pe oră, iar în zona 2 – 2,5 lei pe oră.

Șoferii pot alege de asemenea abonamente de o zi, o săptămână, o lună, un semestru sau un an pentru fiecare dintre aceste zone.

Bujduveanu a spus însă că va iniția un proiect pentru modificarea acestor tarife, prin comasarea zonelor 0 și 1 și stabilirea unui tarif unic, de 5 lei pe oră pentru toate parcările publice din zona centrală. În plus, tariful nu se va mai dubla începând cu a treia oră de parcare.

Abonamentele de noapte vor costa de 50 lei pe lună pentru riverani. De asemenea, valoarea abonamentului lunar pentru zona 1 va fi redusă, iar cu acesta, șoferii vor putea parca, pe timpul zilei, în orice loc de parcare al Primăriei.

Bujduveanu a spus că în acest moment sunt 12.190 de locuri de parcare în zona centrală, iar numărul acestora urmează să crească la 30.000 anul viitor. El a adăugat că zona 1 este cea pe care se concentrază municipalitatea în acest moment și că în zona 2 au fost făcute mult mai puține parcări cu plată.

Cei care nu plătesc locul în parcările Primăriei vor primi 200 de lei amendă. Cei care parchează pe trotuar sau pe șosea vor fi sancționați conform Codului Rutier.

 
 

Urmărește-ne pe Google News