Parcarea de aproximativ 500 de locuri a fost amenajată în 2018, în zona dintre șosea și parc și nu are trotuar, dar există o limită de viteză de 5 km/h, a scris și G4Media. Practic, trotuarul a fost transformat în parcare fără aviz.

Brigada Rutieră a transmis către iniţiativa civică „Vrem schimbare” că parcarea unde un băiețel a fost omorât și sora lui a rămas fără picior nu a fost amenajată conform legii. Mai precis, „unitatea noastră nu a emis aviz pentru configuraţia existentă în teren, pe acel segment”, a transmis Poliția.

Legea obligă administrația locală să facă amenajările rutiere în colaborare cu poliția și să primească avizul instituției.

Două victime lângă Parcul Pantelimon, una a murit

Un băiat de 9 ani a murit şi sora sa de 7 ani a fost grav rănită pe 28 iulie, într-un accident produs în jurul orei 19.30, în parcarea exterioară a Parcului Pantelimon din Bucureşti. Cei doi copii veneau cu trotinetele de la plimbare, alături de mama lor.

Secvențele video, filmate cu puţin timp înainte de producerea tragediei, arată cum cei doi adolescenți, de 18 și 16 ani, fac schimb de locuri. Secvențele au fost filmate pe șoseaua Gara Căţelu din București.

De asemenea, fetiței de 7 ani i-a fost amputat piciorul în urma accidentului, dar medicii de la Spitalul Grigore Alexandrescu din București i l-au replantat după o operație care a durat 9 ore. O zi mai târziu însă, medicii au fost nevoiți să i-l taie, pentru că apăruseră complicații.

Adolescentul care a făcut accidentul vorbea la telefon și inhala gaz ilariant

Procurorii Parchetului Tribunalului București (PTB) au decis pe 30 august să schimbe încadrarea juridică, din ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, în omor și tentativă de omor, pentru adolescentul care a comis accidentul mortal din 28 iulie, deoarece ancheta a stabilit că vorbea la telefon şi inhala gaz ilariant.

Procurorii au anunțat că vârsta acestuia nu este de 17 ani, cum comunicaseră inițial, ci 16 ani.

Adolescentul este cercetat în arest preventiv, iar cel care i-a dat autoturismul Dacia Logan este cercetat în stare de libertate. Și despre al doilea, procurorii au anunțat că are 18 ani, nu 19, așa cum comunicaseră inițial.

Urmărește-ne pe Google News