Parcarea va avea un număr de 718 locuri, dintre care 30 vor fi destinate persoanelor cu dizabilităţi.Este vorba despre o investiție de aproape 120 de milioane de lei, votată anul trecut de consilierii locali.

Accesul auto în parcaj şi ieşirea din acesta se vor realiza din ambele sensuri ale bd. Decebal prin intermediul a două rampe de acces principale, cu câte două sensuri fiecare (un sens de intrare şi unul de ieşire), potrivit Agerpres.

Pentru demararea lucrărilor de execuţie este necesară pentru început blocarea temporară a trei benzi de circulaţie (partea dreaptă) pe tronsonul precizat, urmând ca imediat după terminarea acestor lucrări să se închidă benzile de circulaţie de pe cealaltă parte de bulevard şi transferarea circulaţiei pe sensul închis iniţial.

Odată cu finalizarea acestor lucrări circulaţia va putea fi reluată pe toate benzile de circulaţie.


Citește și… Deșeurile electrocasnice din sectorul 2 sunt colectate gratuit. Ce trebuie să știe locuitorii care le dețin


 

 
 

Urmărește-ne pe Google News