Parchetul a cerut marţi Judecătoriei Sectorului 2 arestarea preventivă a femeii, acuzată de ucidere din culpă şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, potrivit Agerpres.

Un magistrat de drepturi şi libertăţi a respins însă cererea procurorilor, femeia fiind plasată sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.

„La data de 27.02.2021, în jurul orelor 15.35, a condus autovehiculul marca Mercedes Benz GLA pe str. Fructelor din sectorul 2 al municipiului Bucureşti, dinspre str. Gherghiţei către str. Menţiunii, având în sânge o îmbibaţie de peste 0,80 g/l (întrucât conform buletinului de analiză toxicologică a prezentat o alcoolemie de 0,67 g/l la data de 27.02.2021, ora 18.05, şi de 0,44 g/l la data de 27.02.2021, ora 19.05)”, spune Parchetul, într-un comunicat de presă.

Sâmbătă, 27 februarie, o femeie de 56 de ani a pierdut controlul maşinii pe care o conducea pe o stradă în zona Andronache din Capitală, a lovit un stâlp, care s-a prăbuşit, după care maşina a fost proiectată pe trotuar, unde a accidentat mortal două fete. Cele două victime au fost transportate de urgenţă la spital, însă nu au mai putut fi salvate.

Imediat după accident, femeia de la volan a fost agresată de rudele fetelor accidentate, fiind transportată şi ea la spital. De asemenea, şi soţul femeii, aflat pe scaunul din dreapta şoferului, a fost scos din maşină de mulţimea furioasă şi a fost lovit, după cum se poate vedea pe imaginile de pe camerele de supraveghere.

În declaraţia dată la Poliţie, şoferiţa ar fi spus că are permis de conducere de mai multă vreme, conform Agerpres, dar că în acea zi s-ar fi urcat la volan pentru că soţul ei consumase băuturi alcoolice. Ea a susținut că ar fi încurcat pedalele maşinii şi că ar fi apăsat pe acceleraţie în loc de frână.

Ea a declarat că nu a consumat băuturi alcoolice, însă a refuzat să fie testată cu aparatul etilotest, astfel încât i s-au prelevat probe biologice. Conform rezultatelor de la INML, femeia avea o alcoolemie de 0,67 g/l, la trei ore după producerea accidentului.

Momentul terifiant în care o șoferiță de 56 de ani pierde controlul mașinii și intră în două copile, aflate pe trotuar în cartierul bucureștean Andronache, a fost surprins de camerele de supraveghere.

 
 

Urmărește-ne pe Google News