EPPO a anunțat Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene despre posibile vulnerabilități în gestionarea fondurilor europene în România, care reduc semnificativ protejarea intereselor financiare ale UE.

Concret, Parchetul European acuză că banii UE sunt câștigați de firme care folosesc scrisori de garanție fictive. „Se presupune că inculpații au format un grup infracțional împreună cu alți suspecți pentru a furniza scrisori de garanție false beneficiarilor de proiecte finanțate prin fonduri UE, care pretindeau că asigură proiectele împotriva unor eventuale daune. În schimbul emiterii scrisorilor, suspecții au încasat sume mari de bani”, a transmis instituția condusă de Laura Kovesi.

Anchetatorii au indicii rezonabile că această schemă frauduloasă s-a făcut în numele unor societăți înregistrate în Cehia și Letonia, care nu aveau dreptul de a emite scrisori de garanție și nici resursele financiare pentru a acoperi daunele asigurate.

„Se înțelege că utilizarea acestor documente a dus la un câștig ilicit de aproximativ 4,3 milioane EUR, din care cea mai mare parte din Fondul european de dezvoltare regională, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală și Programul operațional regional”, se mai arată în comunicat.

Dacă sunt găsiți vinovați, inculpații riscă între patru și 15 ani de închisoare.

Urmărește-ne pe Google News