Autorităţile române au efectuat zece percheziţii joi în Bucureşti, Ilfov şi Giurgiu, la solicitarea Parchetului European, care anchetează o presupusă fraudă cu fonduri europene de peste 3 milioane de euro, cu legături în Cipru, Portugalia şi Spania.
În acest caz, se bănuieşte că beneficiarul unui proiect finanţat cu fonduri europene a obţinut ilegal suma de 3.073.646,35 euro (14.440.459,60 lei, fonduri nerambursabile), în perioada septembrie 2018 – ianuarie 2020, ca urmare a folosirii de documente false şi declaraţii inexacte.
După obţinerea incorectă a fondurilor, beneficiarul este suspectat că le-a transferat pentru a le masca originea ilicită şi a ascunde astfel frauda. Schema de fraudare are un caracter transfrontalier, întrucât beneficiarul a utilizat, prin intermediari, companii cu sediile în Spania, Portugalia şi Cipru.
În urma efectuării percheziţiilor, şase persoane vor fi conduse la biroul EPPO de la Bucureşti pentru a li se prezenta acuzaţiile şi a fi audiate. În prezent, EPPO este în curs de identificare a banilor, bunurilor şi activelor care vor fi îngheţate la valoarea pagubelor.
Procurorul european delegat din România a beneficiat de sprijin din partea procurorilor europeni delegaţi din Spania, Portugalia şi Cipru, care au efectuat investigaţii în jurisdicţiile lor în cadrul mecanismului de cooperare furnizat de regulamentul EPPO.