„Procurorul a cerut Curţii să o recunoască pe doamna Trepova vinovată şi să o condamne la 28 de ani de închisoare într-o colonie penitenciară”, anunţă într-un comunicat serviciul de presă al tribunalelor de la Sankt Petersburg, unde este judecată.

Vladlen Tatarski a fost ucis într-o cafenea din Sankt Petersburg, în urma exploziei unei bombe, în momentul în care bloggerul naţionalist rus participa la o conferinţă a unei organizaţii – Cyber Z Front – în favoarea operaţiunii forţelor ruse în Ucraina.

În asasinat, cel puţin alte 32 de persoane au fost rănite, dintre care opt sunt în stare gravă.

Daria Trepova, o activistă împotriva războiului din Ucraina, a fost arestată rapid şi prezentată de către autorităţile ruse ca având legături cu opozantul istoric al lui Vladimir Putin, Aleksei Navalnîi.

Presa rusă scria că Tatarski a primit o statuetă înainte de explozie în care, potrivit unor speculaţii, ar fi fost ascuns un dispozitiv exploziv.

Cafeneaua „Street Food Bar No 1”, situată lângă râul Neva, i-a aparţinut lui Evgheni Prigojin, şeful grupului paramilitar rus Wagner.

Tatarski, un susţinător vocal al războiului rus în Ucraina, nu era un oficial sau un ofiţer rus. El era un blogger cunoscut, cu peste o jumătate de milion de abonaţi şi, la fel ca Prigojin, avea un trecut de infractor.

Bărbatul făcea parte din comunitatea bloggerilor militari în favoarea Kremlinului şi a devenit relativ cunoscut după invazia din Ucraina.

Din cauza înfrângerilor de pe teren, Tatarski a criticat autorităţile ruse, a atacat armata rusă şi pe preşedintele Vladimir Putin.

FOTO: Profimedia

 
 

Urmărește-ne pe Google News