Din mai 2013 parcul Drumul Taberei, cel mai mare parc din sectorul 6 al Capitalei a fost închis pentru modernizare. Lucrările ar fi trebuit să dureze 18 luni, dar proiectul nu e gata nici acum, spre disperarea oamenilor care locuiesc în zonă și care cer explicații primăriei, dar spun că nimeni nu-i lămurește. Sâmbătă aproape 500 de oameni au venit în fața parcului, iar sub presiunea protestatarilor, porțile au fost deschise. A durat doar o zi, pentru că de ieri bodyguarzii nu au mai lăsat oamenii să intre.
Astăzi, reprezentanții Primăriei sectorului 6 au venit să explice în fața presei care este stadiul proiectului. Oamenilor rămași la porți i-au huiduit, i-au fluierat strigând într-una ”Dați-ne parcul înapoi!”. Se pare că marea problemă o reprezintă serele care se vor face aici. „Împrejmuirea de la sere nu este gata. Noi avem încă în derulare o procedura de achiziție publică pentru instalațiile de climatizare la complexul de sere exotice”, a spus Sorin Dina, reprezentantul primăriei sectorului 6.

Deschis parțial la 1 iunie

Legat de defrișarea arborilor din parc, care a stârnit numeroase nemuțumiri din partea cetățenilor, Sorin Dina a declarat că s-au tăiat 192 de copaci și că ar fi fost plantați alți o mie: „Pentru partea de defrișare, am avut un protocol cu Administrația Lacuri Parcuri și Agrement București (ALPAB) și pentru cei 192 de arbori care s-au tăiat s-au plantat în compensare in jur 1.000 de arbori, acolo unde a hotărât ALPAB-ul”. Primarul Rareș Mănescu nu a fost prezent în parc, dar reprezentanții primăriei sectorului 6 veniți la fața locului au declarat că speră ca parcul Drumul Taberei să fie deschis parțial la 1 iunie, iar tot proiectul să fie gata la finalul acestui an.
Potrivit informatiilor publicate pe site-ul primăriei sectorului 6, modernizarea din Parcul Drumul Taberei presupune: amenajare teren și terasamente, reabilitare fântâni arteziene, realizare scenă amfiteatru, amenajarea terenului pentru obiectivele din parc (loc joacă copii, loc recreere adulţi, pavilion şahişti, loc de joacă pentru câinii de companie), trasarea aleilor (rutiere, pietonale şi piste biciclişti), plus lucrări adiacente aferente celor prezentate mai sus (degajare teren de corpuri străine, evacuare gunoi). Proiectul prin care se va realiza „Modernizarea arhitecturală şi peisagistică a Parcului Drumul Taberei” are o valoare de 75.188.177,45 lei din care contribuţia proprie a Primăriei Sectorului 6 este de 1.215.809,90 lei, restul de bani constituind fonduri nerambursabile de la Uniunea Europeană.
Citește și: Noul Parc Drumul Taberei va înghiți 17.000.000 de euro

Fotografii: Alex Dobre
 
S-a abonat la banii publici prin „împlicuire”. Afacerile lui Daniel Dumitru Neagoe, fost director al Poștei Române judecat pentru corupție
Recomandări
S-a abonat la banii publici prin „împlicuire”. Afacerile lui Daniel Dumitru Neagoe, fost director al Poștei Române judecat pentru corupție

ALEX6017.JPGIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 7

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Fiica transgender a lui Elon Musk a povestit ce obișnuia să îi facă tatăl ei în copilărie. Miliardarul are 12 copii
Unica.ro
Fiica transgender a lui Elon Musk a povestit ce obișnuia să îi facă tatăl ei în copilărie. Miliardarul are 12 copii
WOW, cum arăta Dana Budeanu, în urmă cu 15 ani, înainte să devină celebră pe social media. Purta pălării extravagante și rochii cu decolteu adânc, iar rujul roșu era semnătură. Imaginile care fac și acum furori
Viva.ro

Semnul prevestitor de moarte pe care l-a văzut Dumitru Dragomir la Dinu Gheorghe: ”Când vezi asta, ştii sigur...”
Libertateapentrufemei.ro
Semnul prevestitor de moarte pe care l-a văzut Dumitru Dragomir la Dinu Gheorghe: ”Când vezi asta, ştii sigur...”
Ingredientul banal care desfundă țevile. Se folosește în toate gospodăriile
FANATIK.RO
Ingredientul banal care desfundă țevile. Se folosește în toate gospodăriile
ELLE EXCUSIV: Citește un interviu de excepție cu Cameron Diaz & Jamie Foxx, protagoniștii filmului Back in Action
Elle.ro
ELLE EXCUSIV: Citește un interviu de excepție cu Cameron Diaz & Jamie Foxx, protagoniștii filmului Back in Action
Dependența de alcool i-a distrus viața! Drama unei vedete pe care milioane de români au îndrăgit-o. A ajuns să vorbească singură pe străzi / FOTO
Unica.ro
Dependența de alcool i-a distrus viața! Drama unei vedete pe care milioane de români au îndrăgit-o. A ajuns să vorbească singură pe străzi / FOTO
Ciprian, românul care a preferat banii în locul unui Lamborghini Huracan câştigat în Anglia, îşi explică gestul
Observatornews.ro
Ciprian, românul care a preferat banii în locul unui Lamborghini Huracan câştigat în Anglia, îşi explică gestul
Horoscop 3 februarie 2025. Leu: Este o zi care te ajută pe mai multe planuri
HOROSCOP
Horoscop 3 februarie 2025. Leu: Este o zi care te ajută pe mai multe planuri

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI