Cunoscut drept Lacul Văcăreşti, acest spaţiu îndiguit de 189 de hectare a fost declarat oficial parc natural şi arie naturală protejată cu două săptămâni în urmă, prin Hotărâre de Guvern. În acest moment se lucrează la scoaterea gunoaielor de pe versanţii sudici.

Ministerul Mediul va organiza în cursul lunii iunie o sesiune de primire a proiectelor de administrare a parcului natural. O comisie specială va desemna proiectul câştigător. La concurs nu pot participa societăţi comerciale şi persoane fizice. În rest, ONG-uri, universităţi, insitutute de cercetare, primării etc. sunt aşteptate la înfruntare.

Câştigătorul va trebuie să angajeze, în prima fază, o societate de pază şi protecţie care să împiedice depozitarea gunoaielor pe acest loc considerat până acum viran. De asemenea, aceeaşi firmă, care va păzi locul 24 de ore din 24, va scoate de aici persoanele care nu au ce căuta într-un spaţiu protejat, cum sunt cele câteva familii de romi care locuiesc aici de peste 10 ani, dar şi turma de oi şi capre adusă de un cioban care locuieşte într-o casă din vecinătatea digului Văcăreşti.

Administrarea se face pe bani europeni

Ciobanul este unul legendar în zonă, în sensul că este cel care a descoperit izvorul de apă potabilă din care beau locuitorii Deltei, precum şi, desigur, turma – practic el a adus civilizaţia aici! Un fel de cioban Bucur modern…

După rezolvarea acestor probleme, administratorul va trece la pasul trei: amenajarea zonei, adică realizarea unui centru de vizitare turistică. Pe baza proiectului se va trece la exproprierea celor care au terenuri proprietate privată în acest loc – la preţurile stabilite prin grila notarilor publici, conform legii.

Este vorba despre foştii proprietari de case care au fost evacuaţi de Ceauşescu pentru realizarea Lacului Văcăreşti, pentru două destinaţii: rezervă de apă şi loc de agrement. Proiectul a fost abandonat, apele din pânza freatică şi ploi au format lacuri, iar natura a construit un spaţiu special denumit ”Delta Bucureștiului”.

În această situaţie, ONG-urile de ecologişti au pus problema unui parc natural, guvernanţii au marşat, iar în acest moment ne aflăm în faţa Zonei Protejate Văcăreşti.

De ce ar vrea cineva să administreze Lacul Văcăreşti? Pentru că gestionarea spaţiului se face cu fonduri primite de la Uniunea Europeană, prin Ministerul Mediului…

Urmărește-ne pe Google News