Deseori le îndemna pe femeile însărcinate să se roage neîncetat pentru a naște copii sănătoși, dar și pentru a fi ferite de rele.
Arsenie Boca a atras atenție asupra faptului că Dumnezeu nu va ierta acest păcat mamelor, ci vor avea de îndurat clipe grele.
Acesta a mai spus că toate păcatele bunicilor și părinților se pot răsfrânge asupra copilului. De aceea trebuie dusă o viață curată, cu rugăciune și milostenie.
„Un copil are scrise în sine toate înclinările unui număr mare de părinţi, atât cele bune cât şi cele rele (jumătate de la cei doi părinţi, a patra parte de la cei patru bunici, a opta parte de la cei opt străbunici şi aşa mai departe)”, scria părintele în Pravila Albă.
Sântul Ardealului Arsenie Boca a vorbit și despre relațiile sexuale din timpul sarcinii
„Dacă părinţii i-au tulburat tocmirea cu fărădelegea desfrânării, aceasta se va întipări într-însul cu tărie mare. Iar când se va naşte, până nu ajunge să priceapă, se va juca cu sora de-a mirele şi mireasa, şi încă de la 7 ani”.
Continuarea pe libertateapentrufemei.ro