Anca Boagiu: „Daniel are tot timpul grija de mine”

Deputata PD Anca Boagiu are un baietel, Daniel, tot infiat, care implineste in curand zece ani. Povestea celor doi este foarte emotionanta. „Pe Daniel l-am cunoscut acum trei ani, la Caminul „Pinochio”. Cand am mers acolo, toti copiii jucau fotbal, numai el nu, pentru ca nu stia sa-l faca corect pe „0”. Avea manutele pline de cerneala. De atunci pana sa legalizam adoptia, abia acum un an de zile, am petrecut mult timp impreuna. Nu stiu cum e sa fii parinte natural, cum este sa am propriul meu copil. Cu Danut am insa o relatie un pic mai speciala chiar si decat cea cu parintii mei. De cand ne-am intalnit prima data, ne-am dorit reciproc foarte mult. Ne-am dat seama ca locul lui este aici, langa noi. Pot spune chiar ca am un barbatel in casa. Are tot timpul grija de mine si se intereseaza de tot ce fac. Incerc in general sa ii dedic maximum de timp posibil”, ne-a povestit Anca Boagiu. Cat despre aniversarea celor zece anisori, deputata PD a marturisit ca ii va face micutului o surpriza foarte frumoasa. Il va duce pe Danut in Dolj, sa-si cunoasca verisorii, lucru pe care si-l doreste de mult timp.

Simona Marinescu: „Nu ma las pana nu adopt un copil”

Desi este mama naturala a doi baieti, senatoarea Simona Marinescu a incercat de cateva ori sa infieze un copil: „Acolo unde cresc doi copii, mai are loc si al treilea. Vreau sa mai ofer si altcuiva ce le ofer baietilor mei”.
Primul copil de care s-a atasat a fost Mario. „L-am cunoscut la Centrul de Plasament „Gavroche”. Pentru ca mai avea patru frati, ii venea foarte greu sa se desparta de ei. Cand incepusem sa fac demersurile pentru infiere, mama lui l-a mutat la alt centru. Apoi am auzit ca i-ar fi trimis in America. Am cunoscut o fetita orfana din Caransebes, dar nici de data aceasta incercarea de adoptare n-a avut succes. Cea mica a ajuns in ingrijirea unui asistent maternal. Desi am intampinat numai greutati, nu am renuntat inca la ideea de a infia un copil”.

Pensiile și salariile bugetarilor nu se majorează în 2025. Ordonanța „trenuleț”, adoptată de Guvern. Marcel Ciolacu: „Nu vreau să fiu popular, ci eficient”
Recomandări
Pensiile și salariile bugetarilor nu se majorează în 2025. Ordonanța „trenuleț”, adoptată de Guvern. Marcel Ciolacu: „Nu vreau să fiu popular, ci eficient”

Elena Carstea: „Nu ma despart de fetite nici macar in turnee”

Pentru ca si-a dorit copii dintotdeauna, Elena Carstea a infiat doua fetite de care este foarte mandra. Sanda, de sase ani, si Adriana, de patru ani, sunt cele doua copile care au acum o mama celebra. Pentru ca nu este usor sa fii mama de copil infiat, interpreta ne povesteste mai multe despre relatia cu fiicele ei: „Mi-am dorit foarte mult sa am copii si acest vis a devenit prin infiere realitate. Sanda si Adriana sunt impreuna cu mine tot timpul, chiar si atunci cand trebuie sa plec in tara, unde am concerte. Acum sunt foarte mici si, desi stiu ca sunt adoptate, nu realizeaza foarte bine ce inseamna acest lucru. Nu pot sa stiu ce va fi mai incolo. Acum ne iubim foarte mult si doar asta conteaza”. Fetitele sunt mandre ca mama lor e vedeta si se bucura cand o vad cantand.

Prunea: „Nu e timpul pierdut sa adopt si un baietel”

Fotbalistul Florin Prunea e de sase ani tatal unei fetite pe care a infiat-o. Pana sa faca acest pas, „eu si sotia mea am facut tot ce a fost omeneste posibil pentru a avea un copil. Pana la urma am luat decizia sa infiem. Nu ne-am temut ca nu vom avea un copil sanatos si normal. Am fost norocosi ca am reusit s-o adoptam pe Andra Iulia la cateva luni. Din prima clipa cand am vazut fetita, am stiut ca va fi a noastra. Vreau sa o feresc cat pot de mult de presa, ca sa nu sufere”, povesteste Florin Prunea. Intrebat de ce nu a infiat un baietel, jucatorul de la FCM Brasov a spus doar atat: „Nu e timpul pierdut”.

România va închide 40 de puncte de trecere a frontierei, după aderarea la Schengen. Ce se va întâmpla cu personalul
Recomandări
România va închide 40 de puncte de trecere a frontierei, după aderarea la Schengen. Ce se va întâmpla cu personalul

Marius Lacatus: „E o situatie mult prea intima”

Antrenorul echipei FCM Brasov, Marius Lacatus, a infiat acum opt ani un baietel, pe nume Alexandru. Desi nu a ascuns acest lucru, fotbalistul nu a dorit sa comenteze prea mult: „Nu e o problema pe care doresc sa pun accent. E o situatie mai delicata si mult prea intima”. Alexandru Lacatus, care merge pe noua ani, este mandria antrenorului.

Stela Popescu si-a infiat propria nepoata
Si actrita Stela Popescu a infiat un copil, dar asta deoarece s-a ferit intotdeauna de sarcina, de frica durerilor. Speriata de povestile prietenelor ei, care-i spusesera prin ce trebuie sa treaca pentru a da nastere unui copil, Stela Popescu si-a infiat propria nepoata, Doina, fetita cumnatului ei. Cand a infiat-o, fata era o adolescenta in varsta de 16 ani, care pana atunci traise in Cehoslovacia. A trebuit sa o invete sa iubeasca Romania. Doina a fost maritata cu actorul Radu Gheorghe pana acum cinci ani cand acesta a plecat in America. Stela spune ca nu a avut cum sa impiedice divortul, cu toate ca a fost tot timpul o soacra excelenta pentru Radu. A ramas acum doar cu bucuria in suflet ca are o nepotica, Stanca, de care este foarte mandra.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

'Nu-mi place să vorbesc despre el!' Ce spune mama lui Mircea Badea despre fiul ei celebru
Unica.ro
'Nu-mi place să vorbesc despre el!' Ce spune mama lui Mircea Badea despre fiul ei celebru
Mădălin Ionescu spunea în urmă cu mai mult timp: „Facem foarte mult sex...”, însă anunțul făcut de Cristina Șișcanu i-a surprins pe toți: „Abia vorbim. Nu știu ce să fac, nu știu cât va ține. Suntem ceva... praf”. Ce se întâmplă cu mariajul lor
Viva.ro

Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun. Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Libertateapentrufemei.ro
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun. Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Alimentul pe care să nu îl mănânci în noaptea de Revelion. Nu trebuie să stea nici măcar pe masă, conform tradiției
FANATIK.RO
Alimentul pe care să nu îl mănânci în noaptea de Revelion. Nu trebuie să stea nici măcar pe masă, conform tradiției
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Elle.ro
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Gabriela Cristea s-a dus cu soacra la salon înainte de Revelion. Uite ce schimbări de look și-au făcut! / FOTO
Unica.ro
Gabriela Cristea s-a dus cu soacra la salon înainte de Revelion. Uite ce schimbări de look și-au făcut! / FOTO
Profit uriaş pentru șoferii de Uber sau Bolt de Revelion. Tarifele se triplează după 3 noaptea
Observatornews.ro
Profit uriaş pentru șoferii de Uber sau Bolt de Revelion. Tarifele se triplează după 3 noaptea
Horoscop 31 decembrie 2024. Vărsătorii au șansa de a face pace cu toate experiențele pe care le-au considerat nedrepte sau dramatice
HOROSCOP
Horoscop 31 decembrie 2024. Vărsătorii au șansa de a face pace cu toate experiențele pe care le-au considerat nedrepte sau dramatice

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI