UPDATE ora 23.00. Rudele din România au oferit noi detalii despre situația familiei Rotundu, într-un mesaj postat pe Facebook. Potrivit acestora, „soții sunt reținuți în penitenciare diferite, în orașe diferițe, fără telefoane. Noi știm că ei nu au nicio vină, își iubesc copilașul, a fost o binecuvântare nașterea lui Mathias. Ne rugăm pentru sănătatea celui mic, dar și pentru părinți”.
UPDATE ora 21.30. „Părinții au fost arestați preventiv, timp de patru săptămâni. Cazul e sub investigație”, a confirmat Christina Bork Hansen, de la Poliția din Iutlanda de Sud-Est, pentru publicația danează Berlingske Tidende.
Potrivit ziarului, Mathias, născut pe 26 decembrie, a fost internat luni, 31 ianuarie, la Spitalul Universitar Odense, cu „sângerări punctiforme la nivelul globilor oculari, fracturi osoase pe partea dreaptă a craniului și hemoragie cerebrală”.
Părinți, domiciliați Sønder Omme, suspectați că i-a provocat rănile bebelușului, sunt acuzați de violența gravă, conform articolului 245 din Codul Penal danez. Dacă vor fi găsiți vinovați, ei riscă până la șase ani de închisoare. Cuplul, 25, respectiv 27 de ani, a negat în instanță că și-ar fi expus copilul la violență.
Pe 31 ianuarie, Mathias a fost adus de părinți la spitalul din Odense. Medicii au stabilit diagnosticul de hemoragie craniană și, potrivit procedurii standard, unitatea medicală a anunțat poliția, iar părinții au fost reținuți pentru investigații.
Apropiații familiei de români: „Noi știm că nu sunt vinovați”
„Noi știm că ei sunt nevinovați și îl iubesc pe Mati necondiționat. Suspectăm că a fost o problemă de la naștere, fiindcă travaliul Soranei a durat două zile. Credem că acesta este motivul pentru care starea micuțului lor s-a înrăutățit în ultimele ore”, susțin prietenii familiei Rotundu, într-o postare pe Facebook.
Ionuț și Sorana nu au mai primit nicio veste despre copilul lor, după ce au fost reținuți. Unchiul lui Mathias a încercat să afle informații despre starea de sănătate a bebelușului, însă instituțiile daneze i-ar fi transmis că „sunt date confidențiale”.
Prin intermediul rețelelor sociale, părinții au cerut ajutorul pentru a contacta un avocat danez, care să-i ajute să poată afla ceva despre copil, dacă mai trăiește sau nu, și să-i reprezinte.
„Familia mulțumește persoanelor care s-au implicat cu adevărat și i-au ajutat să ia legătura cu Ambasada României la Copenhaga. Astfel, vineri, 4 ianuarie, părinții au reușit să afle că Mathias este bine”, a scris publicația Diaspora în această seară.
În acest moment, statul danez deține tutela micuțului.
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!