Potrivit Ministerului Sănătății, în spitalele care au în structură secţii sau compartimente cu profil pediatric se poate asigura asistenţa medicală pentru însoţitorii care sunt și ei suspecți sau confirmați cu COVID-19.
Până acum, dacă și părintele, și copilul erau infectați cu COVID, ei erau despărțiți. Părintele trebuia tratat în secția de adulți, iar copilul la pediatrie.
De-acum, și părintele poate rămâne internat la pediatrie, iar medicul pediatru îi poate prescrie tratamentul, însă folosind protocolul pentru adulți și cu condiția ca părintele să nu aibă o stare de sănătate gravă.
„În situaţia în care evoluţia copilului este favorabilă şi este posibilă externarea acestuia, dar însoţitorul copilului necesită în continuare asistenţă medicală spitalicească, medicul curant al însoţitorului, împreună cu şeful de secţie, are obligaţia de a organiza transferul acestuia pe o secţie de adulţi, în cadrul aceleiaşi unităţi sanitare sau într-o altă unitate sanitară”, precizează Ministerul Sănătății în comunicat.
Autoritățile au confirmat luni 1.849 de cazuri noi de infectare cu coronavirus. În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 5.288. Dintre acestea, 633 sunt internate la ATI.
Din totalul pacienților internați, 162 sunt minori, 152 fiind internați în secții și 10 la ATI.
Foto: Profimedia
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro