Numărul locurilor de la unitățile de învățământ din cadrul Ministerului Afacerilor Interne a fost suplimentat. Asta pentru a acoperi deficitul de personal ca urmare a plecărilor masive din ultima perioadă când mii de angajați au ales, după ce și-au făcut anumite calcule, să iasă la pensie. Potrivit ultimelor date existente la ”Interne”, în acest moment sunt cu aproximație 130.000 de salariați, mare parte la poliție, față de 150.000, cât ar trebui să existe în mod normal.
Termină școala cu jumătate de an mai devreme
Tinerii care, anul trecut, au intrat pe băncile școlilor de subofițeri ale MAI vor termina cursurile cu jumătate de an mai devreme. Astfel, cei care ar fi trebuit să intre ”în pâine” abia în vara anului următor o vor face din această iarnă.
O nouă sesiune în iarnă
Pentru cei 2126 de candidați care și-au depus dosarele la Scoala de Poliție de la Câmpina, ieri a prima zi în care și-au măsurat forțele. Primele care au intrat pe terenul de sport au fost fetele care s-au întrecut în a obține cei mai buni timpi pentru a putea reuși. Între timp, sute de părinți așteptau la porțile instituției emoționați.
Azi și mâine vor intra în ”arenă” și băieții. Nu mai puțin de 1.000 de locuri sunt în acest an pentru tinerii care vor să devină agenți de poliție. Cei care reușesc să ia admiterea, vor termina pregătirea teoretică și practică în vara viitoare și nu peste doi ani, așa cum era până acum.
Pe de altă parte, în doar câteva luni, în unitățile de învățământ de la ”Interne” va fi organizată o nouă sesiune de admitere, iar tinerii care vor lua examenul vor face tot un singur an de școală.
Editorial de Claudiu Săftoiu: Alerta începutului de an școlar: editarea și tipărirea manualelor școlare – o miză a colectării de bani pentru partid, din educație?
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro