Alocatiile pentru copii sunt pentru unii parinti atat de mici incat nu justifica efortul de a se mai deplasa sa le ridice de la oficiile postale. Lunar, la Directia de Asistenta Sociala a Muncipiului Bucuresti se intorc in jur de 10.000 de alocatii pentru prescolari, atat de stat, cat si suplimentare.
„In lunile de vara, numarul alocatiilor neridicate este mai mare pentru ca oamenii sunt in vacanta. Daca un parinte nu a luat niciodata alocatia si se hotaraste la un moment dat s-o ia, atunci i se dau banii din urma doar pentru ultimele 12 luni. Daca a intrerupt ridicarea alocatiei, din diverse motive, atunci primeste banii neluati din ultimii trei ani, nu mai mult. Cererile de ridicare pentru alocatiile restante se fac la Serviciul de Asistenta Sociala al Directiei Generale de Munca si Solidaritate Sociala, din strada Venerei nr. 6, sector 2, Bucuresti”, ne-a spus Nicolae Enache, sef serviciu asistenta sociala.
Numarul cel mai mare de alocatii neridicate se inregistreaza insa in randul scolarilor, care primesc carnete de cecuri. Parintii prefera sa se duca o singura data la posta si sa ia banii pe un an intreg. Functionarii de la posta ne spun ca in luna octombrie, cand este termenul pentru eliberarea unui nou carnet de catre unitatile de invatamant, primesc cele mai multe cecuri pentru a fi „reconvertite” in bani.
De anul viitor, Ministerul Muncii si Solidaritatii Sociale va schimba modul de acordare a alocatiilor, in sensul acordarii acestora cu precadere copiilor saraci. Alocatiile pentru copii vor creste pana la 10% din salariul mediu pe economie, in urmatorii patru ani.