Cei mai debusolaţi erau, de departe, învăţătorii din ciclul primar, care, deşi anul şcolar a început de o săptămână, nu ştiu ce manuale să folosească la clasele întâi şi a doua.
“Părinţii sunt derutaţi, la fel şi cadrele didactice. Efectiv nu ştiu ce să cumpere. Noi avem manuale şi caiete auxiliare, însă licitaţia pentru cărţile de pe noua programă este în aer”, ne-a declarat Constanţa Vişan, reprezentant de marketing al unei edituri.
În acest moment, licitaţia pentru manualele şcolare se află în proces de reevaluare la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, iar Ministerul Educaţiei a anunţat că temporar elevii vor învăţa de pe vechile manuale. Târgul de carte Gaudeamus se desfăşoară până pe 28 septembrie, la Universitate.

 
 

Urmărește-ne pe Google News