Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, doar 89% dintre părinţi le fac micuţilor vaccinul antipoliomielitic inactivat (IPV). Cei care sunt împotrivă susţin că au luat această decizie după ce au petrecut mii de ore pe internet, citind tot ce se poate despre vaccinuri şi despre reacţiile adverse ale acestora, cum ar fi şocul anafilactic, convulsii, parestezii, agitaţie, somnolenţă şi iritabilitate.
“Îngrijorător mi se pare din nou faptul că procentul părinţilor care nici nu vor să ia în calcul vaccinarea nou-născuţilor este mare. Vorbim de 5-10% din nou-născuţi din total care rămân neimunizaţi, deoarece părinţii lor refuză. Părinţii sunt persoane educate, ce au, în majoritate, studii superioare, dar care preferă să creadă informaţiile din mediul virtual decât sfatul specialistului”, a precizat dr. Valentin Boldea, purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică Galaţi.
Mortalitatea este de 5% la copii Medicii pediatri susţin că în România ultimul caz de poliomielită a fost raportat în anul 1992.
“Faptul că nu mai avem poliomielită în ţara noastră se datorează vaccinării. Părinţii care refuză să-şi imunizeze bebeluşii cu vaccinul IPV riscă adevărate drame din cauza bolii, mergând până la deces. Această maladie este infecţioasă, foarte contagioasă, provocată de un enterovirus şi e caracterizată şi prin paralizie acută flască. Afectarea măduvii spinării poate duce şi la un colaps circulator. Norocul nostru este că doar 1% din cazuri au forme grave. În schimb, mortalitatea este de 2-5% din cazurile de boală la copii. Numai în ţările subdezvoltate nu există vaccinul acesta”, ne-a declarat Mihai Munteanu, medic pediatru la Spitalul Marie Curie din Bucureşti.
«E incriminat ca fiind cancerigen»
În ciuda acestor avertismente, foarte multe mămici susţin că doctorii promovează un vaccin extrem de toxic.
“Eu am doi copilaşi. Un băiat în vârstă de 7 ani şi o fetiţă de şapte luni. Băiatului i-am făcut toate vaccinurile şi nu mi se pare că sistemul lui imunitar ar fi unul grozav. În plus, un vaccin la vremea aia m-a costat trei milioane de lei. Nici nu mai ştiu câţi bani am cheltuit aiurea. Pentru Elena, fetiţa mea, m-am documentat pe internet. Acolo am aflat că vaccinul antipoliomielitic conţine celule care provin din rinichi de maimuţe africane verzi. Am mai citit că vaccinul antipolio, atât cel oral, cât şi cel injectabil, este incriminat ca fiind cancerigen, fiind implicat în multiple forme de cancer, cum ar fi mezotelioame, limfoame, osteosarcoame. Aşa că am luat hotărârea să nu o vaccinez, chiar dacă medicii au insistat că pe internet sunt numai tâmpenii”, ne-a mărturisit Flori (34 de ani), o mămică internată la Spitalul Marie Curie din Bucureşti, care a refuzat să fie fotografiată.
Tot aici însă am găsit şi mame care au ţinut cont de sugestiile medicilor, la fiecare sarcină.
“Fetiţei mele, care are 4 anişori, i-am făcut absolut toate vaccinurile, inclusiv pe cel împotriva poliomielitei. Nu vreau să risc ca Maria (4 ani) să se îmbolnăvească şi s-o nenorocesc pentru că eu am refuzat o imunizare. N-aş putea trăi cu povara asta”, ne-a mărturisit Elena Balaci, în vârstă de 33 de ani.

„Regizorul morţii”: Povestea lui Sergiu Bahaian, afaceristul care a comandat uciderea a trei oameni. Doi dintre ei au fost îngropaţi de vii
Recomandări
„Regizorul morţii”: Povestea lui Sergiu Bahaian, afaceristul care a comandat uciderea a trei oameni. Doi dintre ei au fost îngropaţi de vii

Prima doză se face la două luni

Vaccinul se administrează în cinci etape. Prima doză se administrează la vârsta de două luni, apoi la patru luni, la şase luni, la 12 luni şi ultima la 6 ani. Reacţiile adverse, potrivit pediatrilor, ar putea consta în endem (umflătură), induraţie (n.r. – zonă a pielii îngroşată precum o bătătură), durere la locul administrării sau febră.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Ce a spus operatoarea care a introdus biletul câștigător la Loto 6/49 despre românul care a luat premiul de 9,5 mil. euro
Știrileprotv.ro
Ce a spus operatoarea care a introdus biletul câștigător la Loto 6/49 despre românul care a luat premiul de 9,5 mil. euro
Începe scandalul după înmormântarea lui Silviu Prigoană: „Rămâi mut. De ce să-l îngropi în secret? Totul este un circ. Honorius cu taică-su...”. Fratele lui Silviu Prigoană, Dan, a răbufnit
Viva.ro
Începe scandalul după înmormântarea lui Silviu Prigoană: „Rămâi mut. De ce să-l îngropi în secret? Totul este un circ. Honorius cu taică-su...”. Fratele lui Silviu Prigoană, Dan, a răbufnit
Silviu Prigoană a fost înmormântat pe ascuns. Cum arată locul lui de veci. Mesajul lui Honorius, fiul cel mare: „Noi, cei patru fii ai săi...”
Libertateapentrufemei.ro
Silviu Prigoană a fost înmormântat pe ascuns. Cum arată locul lui de veci. Mesajul lui Honorius, fiul cel mare: „Noi, cei patru fii ai săi...”
Țara din Europa considerată cea mai sigură în cazul în care începe Al Treilea Război Mondial. Puțini români își permit să trăiască aici
FANATIK.RO
Țara din Europa considerată cea mai sigură în cazul în care începe Al Treilea Război Mondial. Puțini români își permit să trăiască aici
Din Champions League direct „La feminin” » Alina Peșu, arbitrul „Elite” al României ascultă „Unstoppable” înaintea fiecărui meci: „Nu poți face nimic doar cu talentul”
GSP.RO
Din Champions League direct „La feminin” » Alina Peșu, arbitrul „Elite” al României ascultă „Unstoppable” înaintea fiecărui meci: „Nu poți face nimic doar cu talentul”
Sorin Brotnei, declarații neașteptate despre planurile pe care le are cu banii câștigați la Asia Express: „Nu cred că mă lasă soția…”
Elle.ro
Sorin Brotnei, declarații neașteptate despre planurile pe care le are cu banii câștigați la Asia Express: „Nu cred că mă lasă soția…”
Care au fost ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană. Prietenii lui au crezut că le face o farsă
Unica.ro
Care au fost ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană. Prietenii lui au crezut că le face o farsă
Horoscop financiar 17 – 23 noiembrie 2024. Descoperă ce SURPRIZE FINANCIARE îți aduc astrele
Financiarul.ro
Horoscop financiar 17 – 23 noiembrie 2024. Descoperă ce SURPRIZE FINANCIARE îți aduc astrele
Muncitori înghițiți de pământ la Săpoca, în Buzău. Trei au fost scoși în viață, al patrulea nu a mai avut nicio șansă. Șapte copii au rămas fără tată
Observatornews.ro
Muncitori înghițiți de pământ la Săpoca, în Buzău. Trei au fost scoși în viață, al patrulea nu a mai avut nicio șansă. Șapte copii au rămas fără tată
Horoscop 16 noiembrie 2024. Peștii ar putea să se lase prinși, fără să-și dea seama, în capcana unor abordări superficiale
HOROSCOP
Horoscop 16 noiembrie 2024. Peștii ar putea să se lase prinși, fără să-și dea seama, în capcana unor abordări superficiale

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI