Decizia judecătorilor de a-l elibera pe Marin Bălaşa, acuzat că ar fi comandat uciderea lui Petre Ghiţă, adolescentul cu care fiul său, Costi, împărţea seringa de heroină, a căzut ca un trăsnet asupra familiei tânărului ucis.
“Ştim că Bălaşa i-a pus pe criminali să-l omoare pe fiul nostru, pe care îl acuza că l-a învăţat pe Costi la droguri. Credea că aşa îl scapă pe băiatul lui de dependenţă. El trebuie să plătească şi chiar dacă a fost eliberat, lucrurile nu vor rămâne aşa”, ne-a spus, ieri, Mândra Ghiţă, mama lui Petre.
Voia să-şi scape fiul de droguri
Ipoteza că Bălaşa ar fi comandat asasinarea lui Petre Ghiţă ca să-şi scape propriul fiu de droguri a fost confirmată, ieri, şi de Ionut Constantin, zis Ţapu (25 de ani), tânărul în casa căruia s-a petrecut crima. “Tatăl lui Costi m-a ameninţat şi pe mine că îmi rupe picioarele dacă mai umblu cu fiul său. Când s-a întâmplat, eu eram la muncă, iar Ghiţă şi Costi veniseră să mă aştepte. Acasă era doar soţia mea, ca
Copilul lui Ghiţă, abandonat de mamă
Petre, tânărul ucis în bătaie, trăia în concubinaj cu o fată şi aveau împreună un copil de aproape doi ani. Imediat după crimă, aceasta şi-a abandonat fiul şi a fugit. “I-am sfătuit pe bunicii copilaşului să ceară plasament de urgenţă, ca să-şi poată creşte ei nepotul”, ne-a spus, ieri, William Oaie (foto), reprezentantul rromilor din judeţul Ilfov.
Citeşte şi: „Om de afaceri din Glina, acuzat că a comandat uciderea unui tânăr”