Cazul sotilor Diaconu, din comuna olteana Sprancenata, acuzati ca si-au ucis doi copii si i-au ingropat langa casa i-a lasat muti de uimire nu numai pe sateni, dar si pe procurorii care se ocupa de caz. Mai mult, acestia au gasit, in curtea criminalilor, trei capete de papusi, iar acum se gandesc ca ar putea exista si un al treilea copil ucis.

Anchetatorii au fost socati cand au vazut capetele cu chip de bebelusi. Unul dintre ele infatiseaza chiar un nou-nascut in fasa tintuit intr-un par din lemn, cel de-al doilea arata ca un copil cu un ochi scos, iar al treilea are chipul unui micut batut.

Sabin Diaconu spune insa ca papusile nu au nici o legatura cu faptele pentru care el si sotia sa sunt acuzati.

‘Sa speram ca nu mai avem de-a face si cu un al treilea caz de acest gen si ca aceste papusi au fost puse fara vreo semnificatie, asa cum sustine tatal’, a precizat procurorul Eugen Iacobescu.

In acest timp, singurul regret al tatalui criminal este ca nu a ascuns mai bine cadavrele copiilor sai si a fost prins de politisti. ‘Imi pare rau ca m-am luat  dupa capul nevestei, sa-i aruncam pe camp ca nu afla nimeni, si uitati acum ca ma baga astia la inchisoare, nevinovat’, spune Sabin Diaconu, a carui nonsalanta a provocat stupoare printre anchetatori. 

Pentru sadismul de care au dat dovada cand si-au ucis pruncii imediat dupa nastere, cei doi risca sa isi traiasca restul zilelor in inchisoare.

In urma expertizei psihiatrice s-a stabilit ieri ca mama a avut discernamant cand si-a ucis cel de-al doilea bebelus.

Maria Diaconu e buna de puscarie dupa ce medicii au stabilit ca a avut discernamant cand si-a ucis pruncii. Sotul ei Sabin Diaconu spune cu cinism ca are un singur regret: acela ca nu a ascuns mai bine cadavrele

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă / FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă / FOTO
Erau de nedespărțit, dar acum s-a aflat de ce Denisa Tănase s-a distanțat de sora ei, Raluca. Totul a pornit de la un fost iubit și mulți au rămas fără cuvinte când au auzit ce s-a întâmplat între ele: „N-am acuzat-o nicio secundă..."
Viva.ro

Povestea căsniciei lui Mircea Diaconu cu Diana Lupescu: „Prima dată ne-am ținut de mână după ce ne-am căsătorit”
Libertateapentrufemei.ro
Povestea căsniciei lui Mircea Diaconu cu Diana Lupescu: „Prima dată ne-am ținut de mână după ce ne-am căsătorit”
Descoperirea care ar putea revoluționa tehnologia. Noile baterii construite de cercetătorii britanici au o durată de viața incredibil de mare
FANATIK.RO
Descoperirea care ar putea revoluționa tehnologia. Noile baterii construite de cercetătorii britanici au o durată de viața incredibil de mare
Romina Gingașu, apariție glam într-o ținută stylish cu sacou masculin și cizme lungi din piele. Soția miliardarului Piero Ferrari a atras toate privirile. FOTO
Elle.ro
Romina Gingașu, apariție glam într-o ținută stylish cu sacou masculin și cizme lungi din piele. Soția miliardarului Piero Ferrari a atras toate privirile. FOTO
Cristela Georgescu, dezbrăcată în zăpadă! Imaginile cu soția lui Călin Georgescu au devenit virale pe internet / FOTO
Unica.ro
Cristela Georgescu, dezbrăcată în zăpadă! Imaginile cu soția lui Călin Georgescu au devenit virale pe internet / FOTO
Mai bine de jumătate de ţară, inclusiv Capitala, intră de la ora 10.00 sub avertizări cod galben și portocaliu de vânt, viscol și polei
Observatornews.ro
Mai bine de jumătate de ţară, inclusiv Capitala, intră de la ora 10.00 sub avertizări cod galben și portocaliu de vânt, viscol și polei
Horoscop 16 decembrie 2024. Berbecii sunt tentați să regleze tot ce intră în sfera lor și au o responsabilitate față de tot ce îi înconjoară
HOROSCOP
Horoscop 16 decembrie 2024. Berbecii sunt tentați să regleze tot ce intră în sfera lor și au o responsabilitate față de tot ce îi înconjoară

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI