Capitala franceză şi suburbiile sale au “depăşit cele trei praguri care pot corespunde zonei de alertă maximă”, a declarat ministrul Véran, în cadrul unei conferinţe de presă.

“Dacă acest lucru se confirmă, nu am avea altă opţiune decât să plasăm Parisul şi suburbiile sale în alertă maximă şi aceasta de luni”, a precizat ministrul francez, indicând că situaţia va fi revizuită duminică.

Această instituire a alertei maxime va însemna că locuitorii Parisului și ai suburbiilor vor trebui să-și reducă temporar interacțiunile sociale.

Mai precis, nu vor mai fi permise petrecerile în familie și întâlnirile cu prietenii, iar barurile vor fi închise.

Până vineri, Franța a raportat 577.505 de cazuri de coronavirus și 32.019 decese provocate de COVID-19.

FOTO: EPA

 
 

Urmărește-ne pe Google News