„În acest an, avem cea mai mare creștere din toate timpurile a bugetului la Educație, aproape cu 47,8% mai mult față de anul trecut, adică un plus de peste 10 miliarde față de 2018. Ca prim-ministru, mi-am propus un obiectiv la care țin foarte mult: până la finalul mandatului meu îmi doresc ca toate școlile din România să îndeplinească toate condițiile din autorizația de funcționare. Ca prim-ministru, dar și ca mamă, am aceasta datorie și obligatie în așa fel încât copiii noștri să învețe în cele mai bune conditii”, a spus Dăncilă, în plen.
Premierul a mai afirmat că, în cei doi ani de guvernare PSD+ALDE, România a cunoscut creșteri economice spectaculoase care s-au reflectat în creșteri substanțiale ale veniturilor populației.
„Iată că anul acesta alocăm 50 de miliarde pentru investiții, bani care vor impulsiona creșterea economică sănătoasă și care explică destul de bine, pe lângă alți factori, de ce ne bazăm pe o creștere de 5,5% pentru 2019. România va depăși pentru prima oară 1.000 de miliarde lei la Produsul Intern Brut, cu o treime mai mult față de momentul preluării guvernării, în decembrie 2016. Anul trecut am avut o creștere economică de trei ori mai mare decât media europeană. Salariile și pensiile s-au mărit, așa cum am promis! Vă rog să vă uitați pe cifre. În acest an, câștigul salarial mediu net pe economie va fi cu peste 50% mai mare decât în decembrie 2016”, a afirmat şefa Executivului.
Viorica Dăncilă a mai spus că „veniturile la bugetul de stat au ajuns la cel mai mare nivel din toate timpurile, chiar dacă procentual, gradul de colectare are o pondere mai mică în raport cu Produsul Intern Brut, ceea ce e firesc când reduci taxe și impozite și oferi facilități fiscale pentru economie”.
„În acest an, va fi pentru prima dată când vom avea excedent la bugetul de pensii. Pentru prima oară, vor veni la buget mai mulți bani decât suma pensiilor care sunt în plată”, a mai afirmat ea.
Sursa foto: Dumitru Angelescu