UPDATE ora 14.45: Prefectul Capitalei, Toni Greblă, a primit 251 de voturi pentru și 110 contra. Cristian Preda, susținut de USR, a primit 73 de voturi pentru și 288 împotrivă, iar Andreea Băbeanu, propusă de AUR, a primit 37 de voturi pentru și 324 contra. 8 voturi au fost declarate nule.
Din totalul de 466 de parlamentari, au fost prezenți 375.
„Felicitări! Stimați colegi, așa cum s-a prezentat în Procesul Verbal, Parlamentul României a hotărât numirea domnului Toni Greblă. Ordinea de zi fiind epuizată, declar închisă ședința comună a Senatului și Camerei Deputaților de azi”, a spus vicepreședintele Senatului, Sorin Cîmpeanu, cel care a condus ședința.
Contactați de Libertatea, unii parlamentari de la PNL au susținut că au absentat de la ședința de Plen pentru că „nu îl puteam vota pe Toni Greblă”.
Știrea inițială: Camera Deputaţilor şi Senatul se reunesc marţi, 28 martie, într-o nouă şedinţă comună pentru numirea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente. Pe 7 martie, votul a fost amânat pentru că, potrivit unor surse politice, PNL nu l-a dorit pe Toni Greblă, propus de PSD, la șefia AEP, cât timp Florin Mitulețu-Buică, susținut tot de PSD, era secretar general.
Comisiile parlamentare juridice i-au avizat favorabil pentru funcția de șef al AEP pe Toni Greblă actualul prefect al Capitalei, susținut de PSD, pe Andreea Băbeanu, propusă de AUR, și pe Cristian Preda, susținut de USR.
Şedinţa de plen în urma căreia va fi votat noul șef al AEP este programată să înceapă la ora 13.00.
Potrivit informațiilor Libertatea, PNL și PSD s-au înțeles pentru șefia instituției care controlează finanțele partidelor și supraveghează alegerile din 2024. Astfel, cel mai probabil, Toni Greblă va fi votat președinte al AEP, dacă Mitulețu-Buică, cel care este vizat de o plângere penală, va demisiona din funcția de secretar general.
Inițial, partidul condus de Marcel Ciolacu a vrut să îl impună pe Toni Greblă la șefia AEP, dar să îl păstreze și pe Mitulețu-Buică secretar general, ceea ce ar fi însemnat că PSD ar fi deținut ambele poziții de conducere, însă partidul condus de Nicolae Ciucă s-a opus. În aceste condiții, PNL urmează să propună un nume de secretar general.
Jumbo • 30.03.2023, 15:46
Inca una din SUTELE DE INSTITUTII INUTILE PE CARE STATUL *** IMPUS DE AFARA LE CEEAZA. Pt ce e necesara inca o institutie parazita cu 700 DE ANGAJATI, PERMANENT SI BINE PLATITI, DACA ALEGERI AVEM DIN 4 IN 4 ANI???
Acest comentariu a fost moderat pentru: limbaj vulgar sau jignitor.
dabaca2020 • 28.03.2023, 20:12
Deci PNL-istii au votat ca ;Lupul sa fie paznic la oi ?? --Buna treaba ,,nbeicusorule , ! Dar ,noi cu cine mai votam ,,?/ Caci in actualul peisaj , chiar nu prea avem cu cine ? Daca la AEP ,l-au pus ,,o grebla ,,
nasty1 • 28.03.2023, 15:42
PNL a dovedit, inca o data, ca e sluga PSD, daca a votat cu voiosie pentru Grebla. Deci, in 2024, mana se va face Grebla si vor fi ciordite voturile in favoarea PSD (dar si PNL).