Decizia istorică a fost luată la finalul a 17 ore de dezbateri, cu 498 de voturi pentru şi 114 împotrivă.

Astfel, parlamentarii i-au dat undă verde premierului pentru a declanșa Brexit, respectiv pentru a respecta programul anunţat de a invoca Articolul 50 până la finalul lunii martie.

Proiectul de lege urmează să fie analizat în detaliu în Camera Comunelor şi în Camera Lorzilor, înainte de a intra în vigoare.  Theresa May a miercuri anunţat că va publica joi o „carte albă”, un document, care să apere o ruptură ”clară şi netă” de UE, implicând o ieşire din piaţa unică, în vederea reluării controlului asupra imigraţiei provenind din statele membre UE.
Toţi cei 28 de lideri de guvern din ţările membre se vor întâlni începând cu 9 martie în cadrul summitului de două zile al Consiliului European, care va avea loc la Malta. Acest summit reprezintă oportunitatea ideală pentru ca premierul May să invoce articolul 50 al Tratatului de la Lisabona.

Citește și: Theresa May vrea o Marea Britanie mai puternică și mai unită: „Vrem un acord de liber schimb cu UE”

Urmărește-ne pe Google News