UPDATE – 2 aprilie, ora 07.15: Parlamentul britanic a respins, luni seara, toate cele patru opţiuni alternative la Brexit, informează The Guardian. Acestea sunt numite voturi orientative, asta înseamnă că acestea au forță juridică.
Parlamentarii britanici au avut, astfel, o nouă rundă de voturi orientative („indicative votes”) în încercarea de a găsi o soluţie care ar putea fi susţinută de o majoritate parlamentară şi care să scoată astfel din impas procesul Brexitului, după respingerea de trei ori a acordului de retragere din UE convenit de premierul Theresa May cu blocul comunitar.
Prima rundă de voturi orientative, desfăşurată săptămâna trecută, s-a încheiat cu respingerea tuturor celor opt moţiuni supuse la vot, a notat hotnews.ro. Cele mai multe au fost acum propuse, din nou, de iniţiatorii lor, în aceeaşi formă sau puţin modificate.
Conform deciziei luate de liderii europeni la ultimul summit, în condiţiile unui nou vot negativ al parlamentului britanic faţă de acord, ceea ce s-a întâmplat vineri pentru a treia oară, noua dată efectivă a Brexitului este 12 aprilie, aceasta fiind şi data până la care, conform aceleiaşi decizii, Londra trebuie să comunice Bruxelles-ului calea pe care doreşte să o urmeze în dosarul Brexitului.
Un summit european extraordinar a fost convocat în acest scop pentru 10 aprilie.
Preşedintele Camerei Comunelor, John Bercow, a selectat pentru votul de luni patru propuneri dintr-o listă de 16 înaintată săptămâna trecută.
Cele patru propuneri supuse la vot:
- ”moţiunea C”, prin care se solicită guvernului să negocieze o uniune vamală permanentă cu Uniunea Europeană. Aceeași propunere a fost respinsă și săptămâna trecută cu o diferență de șase voturi.
- „moțiunea D”, care cere un aranjament după modelul relaţiei Norvegiei cu UE și sugerează o ”Piaţă Comună 2.0”, ceea ce ar însemna atât rămânerea Regatului Unit în Piaţa Unică europeană, cât şi încheierea unui acord vamal cu UE. O foarte similară propunere a fost de asemenea respinsă săptămâna trecută.
- „moțiunea E”, care presupune un referendum de aprobare a acordului Brexit înainte de a fi ratificat de Parlament. Aceeași propunere a fost respinsă cu 295 de voturi la 268.
- „moțiunea G”, care spune că guvernul ar trebui să revoce articolul 50 pentru a anula Brexitul, dacă UE nu este de acord cu extinderea acestuia. Aceasta este o opțiunea mai detaliată a unei alte versiuni respinsă săptămâna trecută.