Senatorul PSD de Constanța Tit Liviu Brăiloiu, fost prefect în acest județ, spune că are ceasuri, diferite mărci, în valoare de 300.000 de euro. Ce-i drept, precizează că le-a colecționat în perioada 1985-2016. El mai are și bijuterii din aur și pietre prețioase, care valorează 80.000 de euro.
Liberala Carmen Harău, senator de Hunedoara, se poate lăuda cu o colecție impreionantă de bijuterii și obiecte de artă. Ea declară bijuterii și ceasuri, împreună cu soțul, în valoare de 70.000 de euro.
Ea are și o colecție de tablouri, pictură contemporană, evaluată la 250.000 de euro. Carmen Harău se află la al doilea mandat în Parlament, în legislatura trecută fiind deputat.
Și colega sa de partid, notărița Laura Scântei, de 40 de ani, are una dintre cele mai mari colecții de bijuterii și obiecte de artă din Legislativ: o colecție de ceasuri de mână de 60.000 de euro, și bijuterii și accesorii vestimentare care ajung la valoarea de 40.000 de euro.
Și declarația sa de avere nu se oprește aici. Laura Scîntei mai declară tablouri și sculpturi în valoare de 20.000 de euro, dar și o pianină C.Bechstein Clasic, cumpărată în 2014 și evaluate la 18.000 de euro. Ion Popa, senator liberal de Argeș, are trecute bijuterii de 20.000 de euro, în declarația de avere.
Senatorul PSD Nicolae Bădălău are bijuterii în valoare de 25.000 de euro. El precizează în declarația de avere că pritnre aceste bijuterii se află aur alb, galben și diamante. Social-democratul mai declară și tablouri în valoare de 12.000 de euro.
Bădălău este parlamentar din 2004, și a câștigat în decembrie al treilea mandat în Legislativ.
Și Șerban Nicolae, colegul său de partid și lider al grupului PSD din Senat are bijuterii de 25.000 de euro, iar social-democratul Ștefan Radu Oprea, parlamentar de Prahova, a cumpărat din 1994 până în prezent bijuterii de 40.000 de euro.
Senatorul de Ilfov George Edward Dircă, ajuns senator USR, la 36 de ani, a strâns bijuterii și ceasuri de 10.000 de euro. El este avocat și a profesat în firma SCA Dircă, Gherbea și Asociații.
Senatorul ALDE Ion Hadârcă este colecționar de artă. În declarația de avere, spune că are o colecție de picturi din creația maeștrilor români și moldoveni contemporani, care valorează 10.000 de euro. Lucările au fost colecționate începând cu anul 1995. Hadârcă este membru al Academiei de Științe din Republica Moldova. A deschis lista candidaților ALDE pentru Senat, în Vaslui și este câștigătorul marelui premiu Nichita Stănescu, acordat de Academia Română, în valoare de 4.500 de lei.
Senatorul PMP de Zalău, Lungu Vasile Cristian are 38 de ani și se poate lăuda cu o colecție de bijuterii și ceasuri în valoare de 32.250 de dolari, dobândite într-un singur, an, 2015.
Senatorul a ajuns în Parlamentul României după ce a fost plecat din țară mai mulți ani. Absolvent al Seminarului Teologic din Zalău, în 2000 Cristian Lungu a ajuns în Statele Unite ale Americii, unde a urmat studiile Loyola University. În SUA a lucrat în domeniul bancar, și și-a deschis și o afacere în domeniul imobiliar. De altfel, el declară că are două apartamente în statul Illinois.
Ion Vela, senator PNL de Caraș Severin, și-a trecut în declarația de avere un obiect de valoare: un album papal, în valoare de 6.000 de euro, achiziționat în 2013 și despre care spune că este expus la Primăria Caransebeș.